Întâlnirea membrilor Grupului de lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală și a membrilor Comitetului Interdepartamental pentru coordonarea strategiei naționale în domeniul Proprietăţii Intelectuale 2024-2028
Marți, 16 ianuarie 2024, la Palatul Victoria, a avut loc întâlnirea membrilor Grupului de lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală și a membrilor Comitetului Interdepartamental pentru coordonarea strategiei naționale în domeniul Proprietăţii Intelectuale 2024-2028, strategie aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.272 din 14 decembrie 2023.
Aceasta a fost prima întrevedere după aprobarea Strategiei, ocazie cu care membrii Comitetului Interdepartamental au prezentat succint măsurile ce urmează a fi luate în vederea realizării obiectivelor acesteia.
Din partea Asociației CREDIDAM, au participat domnul Mihai Cernea, director general și domnul Ștefan Gheorghiu, director executiv.