
Începe Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia – Ediţia 2018
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria are plăcerea de a vă invita în perioada 18 mai – 10 iunie 2018 la a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală Festivalul International de Teatru Oradea şi Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, în parteneriat cu Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Municipiului Oradea, Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Centrul Local Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune şi Clubul Lions.
Timp de o lună oraşul se va transforma într-un spaţiu magic, în care cele mai frumoase poveşti din lume vor prinde viaţă pentru a încânta sufletele micilor, dar şi mai marilor spectatori. Festivalul debutează, ca în fiecare an, cu „Parada de personaje şi păpuşi de basm”, eveniment ce va avea loc vineri, 18 mai, de la ora 16:00, cu pornire din Pasajul Vulturu Negru, în care copiii sunt invitaţi să-şi întâlnească personajele de poveste favorite.
La fiecare sfârşit de săptămână, teatrul îşi deschide larg porţile pentru noi şi noi poveşti, prezentate cu pasiune de teatre din Cluj Napoca, Alba Iulia, Arad, Ploieşti, Timişoara, Bucureşti şi Oradea. Surpriza specială a ediţiei de anul acesta este faptul că festivalul va avea şi o componentă internaţională, şi anume Trupa „Hepp Trupp” din Ungaria ne va onora cu prezenţa şi va juca spectacolul „Cei trei purceluşi”, sâmbătă, 26 mai, de la ora 11:00, la Sala Arcadia.
Pe lângă spectacolele de teatru pentru copii şi alte evenimente dedicare acestora, Festivalul Arcadia se adresează şi tinerilor spectatori. Ei sunt invitaţi la concertul extraordinar „9 piese remixate”, susţinut de actorul Alex Ştefănescu, cunoscut publicului prin participările la concursurile televizate de talent şi umor, care va avea loc în data de 8 iunie, de la ora 20:00, în Amfiteatrul Cetăţii Oradea şi la spectacolul „Planeta manipulare”, realizat de REACTOR Cluj Napoca, care va avea loc în data de 9 iunie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.
De asemenea, respectăm tradiţia deja creată cu două ediţii în urmă, de a-i provoca pe copiii cei mai îndrăzneţi şi creativi să participe la „Atelierele de creaţie şi de activităţi în aer liber” susţinute de ONCR, în Cetatea Oradea, care se vor desfăşura în ultima săptămână de festival, în perioada 4 – 8 iunie, zilnic de la ora 16:00. Vor putea vâna comori, vor învăţa cum se fac cele mai năstruşnice noduri, să picteze, să creeze brăţări şi mici opere de artă din origami şi quilling şi să construiască zmeie.
Festivalul va însuma astfel 14 spectacole de teatru, un concert muzical, o săptămână de ateliere care vor pune creativitatea şi spiritul de aventură al micilor spectatori la încercare şi o paradă magică, în care cele mai iubite personaje de basme vor prinde viaţă, evenimente care se vor desfăşura în trei locaţii: Sala Arcadia, Sala Mare a Teatrului şi Cetatea Oradea. (R.N.)

