Omul din Nazaret

În Săptămâna Mare, lansare “Omul din Nazaret”

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 4 aprilie, ora 19, la lansarea romanului “Omul din Nazaret” de Anthony Burgess, aflat în curs de apariţie în colecţia „Raftul Denisei“, în traducerea Danei Crăciun. Vor prezenta cartea Monica Broşteanu, traducător şi exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare şi George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Accesul este gratuit în baza unei rezervări.

Istoria lui Isus e una dintre acele naraţiuni universale a căror fascinaţie creşte odată cu trecerea timpului. Prin “Omul din Nazaret”, Anthony Burgess se alătură grupului select de artişti care au îmbogăţit colecţia de reprezentări ale personajului biblic. Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune “Isus din Nazaret”, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile – recunoaştem personajele, precum şi o mare parte din întâmplări, dar intervin şi elemente noi, explicaţii ce par

să submineze naraţiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe “omul” din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esenţă constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

La prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit îşi aşteaptă mântuitorul profeţit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeţia, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care îşi urmează conştiincios şi resemnat destinul hotărât de o instanţă mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la naraţiunea standard şi reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezenţă este copleşitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care îşi manifestă atât bucuriile, cât şi frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are şi el un rol important în felul în care “Omul din Nazaret” devine o reimaginare plină de vervă a tradiţionalei istorii biblice.

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917 – 22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University şi a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulţi ani, mai întâi în Anglia şi apoi în Malaysia şi Brunei. Printre romanele sale se numără: trilogia “The Long

Day Wanes”, alcătuită din “Time for a Tiger” (1956), “The Enemy in the

Blanket” (1958) şi “Beds in the East” (1959); “The Wanting Seed” (1962); “Inside Mr. Enderby” (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); “Ochii doamnei mele. O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare” (“Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life”, 1964; Humanitas Fiction, 2015); “Enderby Outside” (1968); “Napoleon Symphony” (1974); “The Clockwork Testament, or Enderby’s End” (1974); “Omul din Nazaret” (“Man of Nazareth”, 1979; Humanitas Fiction, 2018); “Earthly Powers” (1980); “Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby” (1984); “The Piano Players” (1986); “Moartea la Deptford” (“A Dead Man in Deptford”, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie şi romanul pe care să-l considere capodopera sa, “Portocala mecanică” (“A Clockwork Orange”, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult despre violenţa dusă la paroxism, consecinţele reprimării tuturor instinctelor agresive şi anularea posibilităţii de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi un libret de operă. (R.N.)

Omul din Nazaret

About Author

Connect with Me: