
În curând la CNDB: Academia de Dans şi Performance, singurul program intensiv de formare dedicat tinerilor dansatori şi performeri din România
Pentru prima dată în România, tinerii care vor să urmeze o carieră profesională în sfera dansului contemporan vor putea beneficia de o pregătire intensivă, timp de 10 luni, cu profesori şi coregrafi din România, Germania, Suedia şi Israel.
În anul academic 2019-2020, un număr de 15 tineri cu potenţial de performanţă în dans contemporan, proaspeţi absolvenţi ai liceelor de coregrafie şi nu numai, din Bucureşti şi din ţară, vor parcurge în două semestre un proces de învăţare şi mentorat alături de coregrafi şi pedagogi români şi internaţionali. Programul va implica studenţii în 11 producţii coregrafice ale anului 2020 şi are misiunea de a integra tinerii artişti dansatori şi performeri români în circuitul profesional de înalt nivel.
Academia de dans şi performance CNDB va începe pe 1 octombrie 2019, activitatea de formare desfăşurându-se zilnic, de luni până vineri, pe tot parcursul anului şcolar 2019-2020. Programul va include cursuri şi ateliere de dans, cercetare şi studiu individual, precum şi sesiuni de evaluare şi feedback. De-a lungul celui de-al doilea semestru, tinerii dansatori vor participa în creaţii artistice de dans contemporan, care vor fi prezentate pe scenele teatrelor şi centrelor artistice din România.
Curricula Academiei a fost atent elaborată plecând de la profilul dansatorului contemporan, în conexiune cu practilcile şi esteticile curente ale artelor performative. În procesul de formare, experienţa participării la crearea şi prezentarea unui spectacol este o dimensiune fundamentală a programului.
Toate cursurile şi atelierele vor oferi o investigaţie profundă în fundamentele somatice şi tehnicile dansului contemporan, vor crea cadrul mental pentru improvizaţie coregrafică şi vor oferi instrumente pentru cercetare şi creaţie. Programei i se adaugă ore de yoga, biomecanică/ kinetică, canto şi nutriţie. Totodată, pentru a veni în sprijinul studenţilor care nu locuiesc în capitală, CNDB va asigura jumătate din plata chiriei în Bucureşti.
Cursurile vor fi susţinute atât de coregrafi şi pedagogi români, cât şi de profesori internaţionali, nume cu rezonanţă pe scena dansului contemporan: Jan Burkhardt, Carmen Coţofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Simona Deaconescu, Valentina De Piante, Andreea Duţă, Anna Grip, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Gisela Müller, Virginia Negru, Andreea Novac, Alexandra Pirici, Vava Ştefănescu, Sigal Zouk, Noa Zuk.
Înscrierile se fac pe www.cndb.ro/academia-de-dans iar participanţii vor fi selectaţi în urma unor audiţii desfăşurate în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. În cadrul procesului de selecţie, avem în vedere abilităţile tehnice în dans şi mişcare, creativitatea, deschiderea emoţională şi intelectuală, originalitatea, capacitatea de a coopera, curiozitatea şi interesul pentru dansul contemporan.
Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu sprijinul Goethe-Institut Bucureşti.