cartografii sonore

Harta Regatului Ungariei, a Ţărilor Române şi altor ţări europene, tema unui nou concert Cartografii Sonore

Marţi, 29 mai 2018, începând cu ora 18.00, sunteţi invitaţi la un nou concert al Stagiunii „Cartografii sonore”, în parteneriat cu UCIMR.

Harta vedetă este realizată în 1688 de Frederick de Wit, renumit cartograf, gravor, tipograf şi editor din Amsterdam. Ea ne înfăţişează Regatul Ungariei, principatele Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei, Bulgaria, Serbia şi alte regiuni şi ţări din Europa, multe dintre ele adiacente cursului Dunării.

După prezentarea hărţii, va urma un recital de folclor şi lied românesc, susţinut de Ioana Maria Ardelean şi Daniel Magdal, acompaniaţi la pian de Diana Spînu şi Aurel Mustăţea.

De asemenea, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi organizează în perioada 18 mai – 22 iulie expoziţia Călătorie pe Dunăre. Reprezentări grafice şi cartografice din secolele XVII – XIX.

Expoziţia reuneşte lucrări din patrimoniul propriu şi din colecţia Muzeului Hărţilor din Cornu, într-o selecţie realizată de curatorul Elena Păunoiu. Publicul este invitat să călătorească în timp, graţie hărţilor şi lucrărilor de grafică ce prezintă fluviul, regiunile şi oraşele pe care le străbate. De la hărţile de secol XVII, uneori lacunare, imprecise sau bazate pe informaţii subiective, până la cele precise şi riguros întocmite, din secolele XVIII – XIX, expoziţia surprinde evoluţia ştiinţei cartografiei şi importanţa Dunării din multiple puncte de vedere: politic, strategic, economic etc.

Pe hărţile Dunării vom descoperi trasate şi prezentate confruntări dintre puterile europene şi Imperiul Otoman, planuri de luptă, teatre de război, planuri de cetăţi şi oraşe. Acestora li se adaugă litografii şi gravuri de secol XIX, realizate de artişti care au creat imagini sugestive, inedite şi bine documentate ale unor zone spectaculoase sau mai puţin accesibile de pe traseul fluviului. Sunt remarcabile hărţile care poartă semnăturile unor cartografi renumiţi, precum Sanson, Visscher, Seutter, Cantelli da Vignola, Homann; pe lângă reprezentările complete sau parţiale ale cursului Dunării, acestea conţin ornamente bogate, simboluri, figuri alegorice şi portrete ale unor personalităţi istorice, completând informaţia de ordin geografic cu date din alte domenii ale cunoaşterii.

Afis-Dunarea

About Author

Connect with Me: