GHJFest - X

Green Hours JAZZ Fest – X jazz eclectic în Avant-Garden

Între 31 mai şi 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediţia a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul – şi încă singurul – festival de club din România.

În centrul capitalei, outdoor, în ”avant-garden”-ul hub-ului artistic Green Hours, vor avea loc, de-a lungul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice reunind nume consacrate, precum şi muzicieni emergenţi de certă valoare din elita jazz-lui european, iar 1 sesiune specială se va întîmpla la Institutul Francez, cinema ”Elvire Popesco”.

Subliniem evenimente-noutăţi marcante în zona jazz-ului din ţara noastră, în cadrul GHJFest:

- în premieră românească pentru un festival de gen şi ca o provocare adresată publicului bucureştean, o seară a festivalului va fi dedicată exclusiv pianului. Trei dintre cei mai reputaţi pianişti de jazz ai Europei, Nik Bärtsch (Elveţia), Leszek Możdżer (Polonia) şi cel mai important nume al scenei româneşti, Mircea Tiberian, vor susţine cîte un recital extraordinar de pian, sîmbătă 2 iunie;

- organizarea, în cursul zilei de 1 iunie, în parteneriat cu Jazz.ro şi Institutul Francez, a unui eveniment “JAZZ FOR KIDS” cu totul special, cu participarea grupului olandez Tin Men And The Telephone. Copiii prezenţi vor putea interacţiona cu artiştii de pe scenă în timp real, prin intermediul telefoanelor mobile;

- de altfel, toate trupele din festival reprezintă tot atîtea evenimente-premieră pentru România: LABtrio (BE), Uriel Herman Trio (IL), Tin Men And The Telephone (NL), Trio Aïrés (FR), Sons Of Kemet (UK) & quintet-ul Jasper Høiby’s Fellow Creatures (DK/UK).

sons of kemet

Programul complet al ediţiei a X-a GHJFest, prezentări ample ale artiştilor invitaţi, precum şi mostre muzicale, puteţi găsi accesînd site-ul greenjazzfest.ro. (R.N.)

GHJFest - X

About Author

Connect with Me: