
Flautul fermecat – „Flaut la puterea poeziei”. Turneu extraordinar al actorului Dorel Vişan şi al flautistului Ion Bogdan Ştefănescu.
Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu porneşte din nou la drum într-un turneu extraordinar. Între 6 iunie şi 1 iulie va susţine şase recitaluri în şase oraşe din cele trei provincii istorice ale României.
Turneul Flautul Fermecat 2019 se desfăşoară sub titlul „Flaut la puterea poeziei” şi este un spectacol de muzică şi poezie în care vocea inegalabilului actor Dorel Vişan se împleteşte cu sunetul de aur al flautistului Ion Bogdan Ştefănescu.
“Această formulă artistică pe care am exersat-o de-a lungul timpului mai ales cu tatăl meu, Eusebiu Ştefănescu, în zecile de spectacole de muzică şi poezie pe care le-am realizat împreună şi în alte foarte multe în care am participat alături de actori precum Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Florian Pittiş, Mircea Albulescu sau Alexandru Repan îşi are rădăcinile în cele mai îndepărate timpuri, când ritualurile care puteau influenţa chiar şi natura se bazau pe armonia dintre cuvânt şi muzică. Viaţa nu putea şi nici nu poate avea consistenţă şi sens fără această armonie de sorginte zeiască, transmisă nouă prin Orfeu. În acest spectacol, muzica pe care am compus-o, a fost special gândită pentru a susţine farmecul rostirii unui actor fenomenal cum este Dorel Vişan.”, declara Ion Bogdan Ştefănescu în pregătirea turneului.
Turneul Flautul fermecat este unul dintre proiectele itinerante cele mai diverse care s-au dezvoltat în ultimul deceniu, iar Ion Bogdan Ştefănescu unul dintre cei mai inventivi muzicieni ai scenei româneşti actuale, artist preocupat în mod creativ de a face din concertele la care participă adevărate spectacole, cât mai atractive pentru public. Întotdeauna el şi-a dorit de la fiecare turneu mai mult decât de la cel precedent şi astfel a căutat împreună cu cei care au scris istoria acestui turneu, poveşti care să aducă ceva în plus atât spectatorilor, cât şi artiştilor implicaţi : „Am propus de acestă dată un eseu poetico-muzical de mare ţinută pentru cultura românească în care, alături de muzica special concepută pentru a crea atmosfera şi aura potrivite versurilor emblematice ale poeţilor Mihai Eminescu, Lucian Blaga şi George Coşbuc, va evolua unul dintre cei mai carsimatici actori români, cu roluri de referinţă în film şi teatru, dar şi cu harul specific rostirii poeziei, Dorel Vişan.”
Ritmul anual în care s-a organizat turneul Flautul fermecat începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediţii pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiţie. Începând cu 2012, Ion Bogdan Ştefănescu a vizitat zeci de oraşe din ţară alături de pianistul Horia Mihail, în 2018 a realizat turneul Flautul fermecat împreună cu chitaristul Costin Soare. În 2019, este momentul îmbinării între poezie şi muzică, prin întâlnirea cu Dorel Vişan. O altă perspectivă asupra turneului Flautul fermecat, noua ediţie din 2019 este o deschidere către o întâlnire a artelor care pentru Ion Bogdan Ştefănescu reprezintă un mod de viaţă.
