Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Poster ANO 2020

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL anunță competiția de scurtmetraje românești

Nouă producții autohtone se regăsesc în competiția de scurtmetraj românesc a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care  va avea loc între 12-16 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Peste 50 filme au fost înscrise în competiția de scurtmetraj românesc, selecția acestora aparținând criticului de film Ionuț Mareș: “Apelul de înscriere a fost lansat când încă nu era clar dacă ANONIMUL va putea avea loc, aşa că numărul mare de scurtmetraje româneşti primite, câteva zeci bune, ne-a dat încredere şi speranţă. Din cauza contextului în care se va desfăşura ediția din acest an a festivalului, am fost nevoit, din păcate, să aleg un număr ceva mai mic de titluri, care vor putea fi văzute în prezenţa realizatorilor. Este o competiţie dominată de femei regizor – şapte din cele nouă filme sunt făcute de cineaste, iar unele din ele vor fi arătate în premieră la Sfântu Gheorghe. Şi absolut toate spun poveşti puternice şi emoţionante”.

Competiția de scurtmetraj românesc ANONIMUL 17: Bilet de iertare, regia Alina Şerban, cu Alina Șerban, Ionuț Habet, Oana Ștefănescu; Bucureştiul văzut de sus, regia Andrei Răuţu, cu Marina Voica, Elvira Deatcu, Ștefan Iancu; Contraindicaţii, regia Lucia Chicoş, cu Nicoleta Lefter și Maria Ploae; În noapte, regia Ana Pasti, cu Ana Pasti, Gabor Bondi; Kaïmós, regia Sarra Tsorakidis, cu Maria Popistașu, Simona Popescu, Victoria Cociaș; Laila, regia Raya Al Souliman, cu Ileana Puiu, Mazen Rifai; Luna mea, regia Claudiu Mitcu, cu Dana Rogoz; Moarte, regia Laura Pop, animație; Trecea un prinţ călare, regia Cristina Groşan, cu Silvana Mihai, Cristian Robe.

ANONIMUL IIFF 2020 se va desfășura în exclusivitate în aer liber, cu un număr maxim de 400 de participanți la fiecare proiecție. Accesul la proiecții este gratuit și se va face doar în baza rezervărilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, începând cu 11 august.

Programul ANONIMUL 2020 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

Poster ANO 2020

About Author

Connect with Me: