
“Dl. Goe şi ai lui” la TSP: cap de afiş – Stela Popescu
Un nou spectacol va vedea lumina rampei, la începutul lunii aprilie, pe scena Teatrului STELA POPESCU – „Dl. Goe şi ai lui”, un musical semnat Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, cap de afiş fiind Stela Popescu. Este a noua premieră a TSP, instituţie înfiinţată în 2016. Din distribuţie, alături de Stela Popescu, fac parte Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Andreea Blidaru, Ştefan Popov, Raluca Straia, Ramona Olteanu, Silviu Mihăilă, Rodica Ştefan, Adrian Dima, Florian Bala, Ştefan Fieraru. Îşi dă concursul Baletul TSP. Coregrafia aparţine lui Ştefan Soare.
“Dl. Goe şi ai lui” este o tălmăcire modernă, palpitantă a schiţelor lui I.L. Caragiale, un spectacol care îmbină comicul de situaţie cu neprevăzutul, o derulare filmică, sub inspirata baghetă regizorală a lui Dan Tudor, cel care a montat la TSP şi “Chiriţa la Iaşi”, cu premiera în ianuarie 2017.
Personaje precum Goe, Mamiţa, Mam’Mare, călători ciudaţi – toţi vă aşteaptă în trenul buclucaş, în toate gările uitate de Dumnezeu, unde orice se poate întâmpla!
Primele reprezentaţii vor avea loc pe data de 3 şi 4 aprilie, ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, iar premiera este programată pentru 8 aprilie (ora 11:00). De asemenea, publicul e aşteptat şi la 10 şi 11 aprilie, ora 10:00. (R.N.)
