Diana Jipa şi Ştefan Doniga

Diana Jipa şi Ştefan Doniga, în turneu naţional la aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga continuă, sub umbrela proiectului „Romania Universalis”, seria evenimentelor consacrate creației camerale românești, cu un turneu național de 10 recitaluri dedicate celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană.

Proiectul „Romania Universalis”, îniţiat în anul 2019, dedicat promovării diversității și identității culturii române, susţinut de către violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, continuă în luna mai a acestui an cu un turneu național care marchează împlinirea a 15 ani de la cel mai important eveniment din istoria recentă a României: aderarea la Uniunea Europeană.

Organizat de Asociația Culturală Innovarte, cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, proiectul „Romania Universalis” se desfăşoară în parteneriat cu Radio România Muzical și cu instituțiile care găzduiesc evenimentele incluse în program: Colegiul de Artă Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Filarmonica Arad, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Ateneul Popular „Maior Ghoerghe Pastia” din Focșani, Centrul Cultural „Ion Vinea” Giurgiu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea.

Astfel, între 5 și 27 mai, cei doi muzicieni vor prezenta publicului din 10 orașe românești un repertoriu alcătuit din 11 creații camerale care, pe de o parte, aparțin unor compozitori români de diverse origini etnice, dar, în același timp, subliniază importanța gândirii muzicale contemporane prin includerea câtorva dintre cele mai importante nume ale creației prezentului. În acest sens sunt cuprinse în program pagini semnate de George Enescu, Béla Bartók, Walter Klepper, Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Hilda Jerea dar și creații aparținând compozitorilor Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu, Roman Vlad.

Recitalurile din această ediţie a turneului „Romania Universalis” sunt organizate pentru a marca două date cu o deosebită încărcătură simbolică: 9 mai – Ziua Europei și 21 mai – Ziua Mondială a Diversității Culturale.

About Author

Connect with Me: