expozitia-tadeusz-kosciuszko-pretul-libertatii_56dfbb

Despre Tadeusz Kościuszko la Râmnicu Vâlcea

Cu ocazia zilei de 3 mai, care este Ziua Naţională a Poloniei şi marchează adoptarea uneia dintre primele constituţii din lumea modernă, Institutul Polonez din Bucureşti împreună cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, vă invită la expoziţia „Tadeusz Kościuszko – preţul libertăţii”.

Constituţia adoptată pe 3 mai 1791 în Varşovia este considerată a fi prima constituţie modernă din Europa şi a doua în lume (după constituţia americană din 1787). Autorii ei au fost ultimul rege al Poloniei Stanisław August Poniatowski, politicianul şi activistul polonez Ignacy Potocki şi unul dintre principalii ideologi ai iluminismului polonez Hugo Kołłątaj. Printre altele, constituţia a introdus monarhia ereditară, a limitat considerabil privilegiile nobilimii, abolind liberum veto – dreptul fiecărui deputat care participa la şedinţele Seimului de a forţa încetarea imediată a sesiunii curente a parlamentului şi de a respinge legile adoptate de acesta, aceasta fiind considerată una dintre cauzele principale ale declinului statului. Constituţia a mai introdus egalitate în drepturi politice între orăşeni şi nobilime şi i-a pus pe ţărani sub protecţia guvernului. Acest document a reînviat în polonezi speranţa şi simţul răspunderii pentru propria ţară. El rămâne în continuare simbolul unei gândiri inovatoare şi curajoase despre felul în care ar trebui să arate Polonia.

Constituţia din 3 mai a rezistat doar paisprezece luni, fiind abolită de trupele ruseşti sprijinite de nobilimea poloneză demoralizată, pentru care documentul reprezenta un atentat la privilegiile ei. Cu toate acestea, ea a rămas în memoria oamenilor chiar şi după împărţirile Poloniei, iar după recucerirea independenţei în 1918, ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Constituţiei.

Unul dintre eroii evenimentelor de acum peste 220 de ani este generalul polonez şi eroul american Tadeusz Kościuszko (1746-1817). Eroul expoziţiei prezentate a luptat pentru libertatea ambelor popoare, dar a cerut şi eliberarea ţăranilor şi a sclavilor, iar ca un foarte capabil inginer militar a construit fortificaţii remarcabile, proiectând, printre altele, fortăreaţa West Point, în care se află astăzi sediul renumitei academii militare americane.

Graţie realizărilor sale excepţionale şi modului său de gândire extrem de modern, conducătorul uneia dintre insurecţiile naţionale poloneze (aşa-numita insurecţie a lui Kościuszko, din anul 1794) este astăzi erou al Poloniei şi al Statelor Unite. Monumente ridicate în cinstea lui se află în numeroase ţări ale lumii, iar numele său este purtat chiar de cel mai înalt vârf muntos din Australia – Vârful Kościuszko (Mount Kosciuszko).

Expoziţia, care va fi prezentată la Râmnicu Vâlcea în limba română şi care constă din 24 de planşe, îl înfăţişează pe Tadeusz Kościuszko nu numai în calitate de militar şi politician. Sunt prezentate şi amintiri legate de acest remarcabil comandant şi inginer, precum şi fotografii şi tablouri ce îl prezintă atât pe Tadeusz Kościuszko însuşi în diferite momente ale vieţii sale, cât şi locurile sau evenimentele importante pentru istorie de care se leagă numele său.

Expoziţia ne invită într-o călătorie prin Europa sfâşiată de războaie a secolului al XVIII-lea, perioadă în care Polonia lupta pentru a rămâne pe harta lumii. Alături de Kościuszko, ajungem şi peste ocean, unde în acea vreme lupta pentru libertate ţara care avea să devină o putere mondială.

Expoziţia va putea fi vizitată la sediul bibliotecii, pe strada Carol I nr. 26 din Râmnicu Vâlcea, în perioada 25 aprilie-31 mai 2019.

About Author

Connect with Me: