Targ-de-Martisor-2019-e1550480254963

De Mărţişor, Târg… cu tâlc

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 26 februarie – 8 martie 2019, de marţi până duminică, între orele 9:00 – 17:00, la Târgul de Mărţişor, organizat cu ocazia venirii primăverii. Ca în fiecare an, meşteri populari şi artişti plastici vor expune cele mai frumoase mărţişoare, pe care vizitatorii le pot cumpăra spre a le oferi drept cadou celor dragi.

Tradiţia Mărţişorului are o vechime considerabilă, originea sa fiind identificată în vremea traco-geţilor. Se spune că persoana care poartă un mărţişor este ferită de rele şi îi merge bine tot anul. Se poate purta la mână, la gât ori pe reverul hainei, fiind apreciat de toată lumea. Mai puţin ştiut este faptul că în unele părţi ale ţării mărţişoarele sunt oferite inclusiv bărbaţilor.

Din anul 2017, practicile culturale asociate zilei de 1 Martie sunt incluse în Patrimoniul mondial UNESCO, element împărţit cu Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova.

Unul dintre cei mai cunoscuţi vestitori ai primăverii, mărţişorul sugerează renaştere, puritate şi dragoste, iar efortul depus în confecţionarea lui îl înnobilează şi îi conferă sens.

Targ-de-Martisor-2019-e1550480254963

About Author

Connect with Me: