sabina 3

”DAMP JOURNAL in semi-dry season” marchează prima expoziţie solo a artistei Sabina Tupan în România

Expoziţia “DAMP JOURNAL in semi-dry season” (ro: JURNALUL UMED în anotimpul semi-uscat), semnată de Sabina Tupan, va fi vernisată joi 16 mai, de la ora 18.00, la Papila Studio. Evenimentul marchează revenirea artistei pe scena culturală românească după 8 ani petrecuţi în Marea Britanie, perioadă în care a expus la nivel internaţional, în Londra, Moscova, Johannesburg şi New Delhi.

În cadrul expoziţiei DAMP JOURNAL în semi-dry season veţi putea vedea 13 picturi, 12 sculpturi, 30 de colaje/ desene precum şi 8 scurt metraje experimentale.

“Aş putea spune că titlul expoziţiei are funcţionalitatea unui artist stament, în special noţiunea de “jurnal” datorită elementului autobiografic ce inundă conţinutul lucrărilor mele într-un mod destul invaziv, repetitiv şi clişeic. Probabil acesta este motivul pentru care nu deţin un jurnal clasic, toată informaţia este inţial “digerată” şi “regurgitată” vizual pe diverse bucăţi de hârtie găsite pe masă sau în ghiozdan- schiţa este apoi “vărsată” într-un alt butoi de procese emoţionale şi creative iar rezultatul final reprezintă un sirop ultraconcentart.“ (Sabina Tupan)

Teme precum ideologia feministă, anatomia/ sexualitatea feminină şi surealismul teatral al vieţii cotodiene se pot regăşi în lucrările Sabinei. Acestea narează experienţe autobiografice prin intermediul unor instrumente neconvenţionale de povestire folosind o estetică infantilă şi experimentală; cu referire la natură translucentă, lichidă şi dramatic-comică a gândirii existenţiale.

Sabina a urmat cursurile unui Master în Arte Plastice la Universitatea Goldsmiths din Londra în perioada 2012- 2014 iar în 2012 a obţinut diploma de licenţă de la Univeristy for the Creative arts din Canterbury, Marea Britanie. A participat la numeroase expoziţii internaţionale în urma cărora a obţinut următoarele premii: Arta la intrare, Galeria Galateca, Bucureşti (2018), Chelsea Arts Club Trust, Londra (2013) şi Platform Graduate Award, Turner Contemporary, Margate (2012). Printre aceste expoziţii se numără “Costumer experience”  la Centrul Naţional de Artă Contemporană din Moscova (Rusia), expoziţia „Between democracies” desfăşurată în oraşul Johannesburg (Africa de Sud) şi proiectul „Digital Silk Route” cu proiecţii video prezetate în oraşele New Delhi, Baroda şi Bangalore (India).

sabina 2

About Author

Connect with Me: