Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
indian air

Concert Indian Air

Sfârşitul toamnei aduce la Bucureşti (18 noiembrie, orele 19:00, Sala Dalles) sonorităţile Orientului, via Austria, prin intermediul unui concert de jazz oferit de trei muzicieni călători: Klaus Falschlunger (sitar), Clemens Rofner (bass-ukulele) şi Tobias Steinberger (bendir / kanjira).

După prima întâlnire cu muzica clasică indiană şi cu sitarul, în urmă cu mai bine de 20 de ani, muzicianul austriac Klaus Falschlunger a devenit un maestru al instrumentului şi un reprezentant activ al scenei indo-europene din Europa. Întregul spectru emoţional din lumea interioară a muzicianului prinde viaţă în proiectul „Indian Air”.

Născut în 1969 la Innsbruck, a studiat din 1991 până în 1995 muzica clasică indiană şi sitarul în New Delhi şi Varanasi, în nordul Indiei. Din 1995, studiază continuu cu Daniel Bradley la Viena. Crescând cu muzică jazz şi rock, a descoperit din ce în ce mai mult diversitatea muzicii în timpul călătoriilor sale în Asia, Orientul Mijlociu şi Europa. Alături de dragostea sa pentru muzica clasică indiană, a compus şi experimentat cu diferite proiecte şi stiluri muzicale. Creativitatea şi versatilitatea sa l-au reunit cu muzicieni şi artişti din India, Coreea, SUA şi Europa.

A participat la numeroase spectacole în Europa, India şi Coreea de Sud la festivaluri, concerte, producţii de teatru, emisiuni de televiziune, lecturi, prelegeri: Salzburger Festspiele, Nehru Center London, Sitarmusic-Festival Berlin, World Culture Open Korea, PLAI-Festival Timişoara / România, Festivalul Etno-Jazz Chişinău / Moldova, etc. A înregistrat CD-uri cu cântăreţul tibetan Dechen Shak-Dagsay, bateristul coreean Kim Dong Won, Comin & Goin, Manu Delago (hang), Frau Wolle (poveşti şi muzică), Eurasia, CD-ul solo “In A Sitar Way” şi multe altele.

Eveniment organizat de Jazzmine World, în colaborare cu Forumul Cultural Austriac.

About Author

Connect with Me: