Concert duo jazz maghiar 1

Concert de jazz Duo Kovács Linda & Balázs Tamás

În duoul alcătuit de cântăreața și compozitoarea de jazz Kovács Linda și pianistul și orchestratorul Balázs Tamás se întâlnesc două viziuni puternice care se desăvârșesc în compoziții proprii și standarde de jazz. Concertează pentru prima oară la București, miercuri 4 februarie, orele 19:00, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.

Kovács Linda este cunoscută atât ca vocalistă, cât și ca autoare și orchestratoare, fiind preocupată în principal de improvizație, de crearea unei sonorități individuale și mișcarea liberă între limitele genurilor. Are la activ mai multe albume individuale dintre care discul intitulat Sunflower înregistrat cu Budapest Jazz Orchestra în anul 2019 s-a bucurat de mare succes atât în rândul publicului, cât și în sfera jazziștilor profesioniști.

Celălalt membru al duoului, pianistul Balázs Tamás deține numeroase premii în calitate de compozitor și de orchestrator, dar și ca solist. A absolvit pian și improvizație la catedra de jazz din cadrul Academiei de Muzică din Graz. În anul 2014 a revenit la Budapesta, și-a reconstituit trioul cu muzicieni din Ungaria și este o personalitate de marcă a vieții jazzistice maghiare. Caracteristici ale muzicii sale sunt sensibilitatea față de formă, finețea armoniilor și spiritul jazzului contemporan. Compune și muzică de film.

About Author

Connect with Me: