Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Classix Festival Iaşi

Classix Festival Iaşi

Classix Festival aduce la Iași în perioada 16 – 22 februarie 2020 peste 20 de artiști internaționali în 7 concerte, 3 dialoguri educaționale dedicate industriilor creative și 2 panel-uri de antreprenoriat.

Festivalul, aflat la prima ediție, se va desfășura într-o suită de locații-emblemă din Iași: Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Palatul Culturii, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Casa Balș – clădiri încărcate de istorie și purtătoare de simboluri ale manifestărilor culturale și de înaltă ținută ale orașului.

Sub directoratul artistic al pianistului Dragoș Andrei Cantea, festivalul pornește ca o aventură clasică contemporană. Dedicată unei generații hibride de pasionați ai artelor, elitelor, precum și celor deschiși experimentelor, manifestarea reunește cultural, diplomatic și economic nu mai puțin de 10 națiuni.

Cele șapte concerte organizate în cadrul festivalului: Uman și Divin, Concertul Romantic, Armonii Nordice, Clasic sau Fantastic? Visul American la Două Piane, Concertul Evreiesc Clasicul Transfigurat.

Ruta Trondheim – Iași, via Grammy

Soliștii din Trondheim (TrondheimSolistene) sunt câștigători ai unui premiu Grammy 2020, pentru „cel mai bun album imersiv”, înregistrat alături de un producător norvegian. Orchestra de cameră a fost fondată în 1988 cu scopul de a oferi celor mai buni tineri interpreți din Trondheim oportunitatea de a cânta împreună și de a dobândi experiența de concert. De atunci, ansamblul s-a stabilit drept unul dintre cele mai distincte din Norvegia, câștigând notorietatea internațională pentru sunetul său distinct, deschis și clar, fiind descris de publicația britanică Classic FM drept „sunetul Trondheim”.

TrondheimSolistene au fost incluși pe mai mult de 50 de albume. Înregistrările orchestrei pentru casa de discuri 2L au fost extrem de apreciate, câștigând nu doar trei Spellemannpriser (Premiile Muzicale Norvegiene), cât și 10 nominalizări Grammy. Cel mai bine vândut disc al ansambulului este reprezentat de Anotimpurile lui Vivaldi, lansat la Deutsche Grammophon, fiind cumpărat în circa 700.000 de copii.

Ansamblul reprezintă în același timp un vârf de lance în privința promovării patrimoniului muzical norvegian, incluzând în fiecare deplasare în afara Norvegiei cel puțin o lucrare cu caracter nordic, comisionând de-a lungul anului aproximativ 50 de lucrări special compuse pentru această formație.

Publicul va putea cunoaște ansamblul norvegian la Iași pe 18 februarie, în cadrul concertului „Armonii Nordice” și pe 22 februarie, la concertul de gală „Clasicul Transfigurat”.

Selini Quartet – cvartet de rezidență al Vienei

Provenind din Rusia, România și Grecia, cele patru muziciene s-au întâlnit la Viena, unde au format Cvartetul Selini în 2016. De atunci, mulțumită devotamentului pentru partitură, combinat cu sunetul puternic și aria largă de emoții transmise, ele au reușit să susțină concerte în numeroase state europeene și sunt laureate cu premii prestigioase.

Inspirat din mitologia greacă, denumirea Cvartetului Selini are ca proveniență pe zeița lunii. Forma semicirculară a cvartetului de coarde le amintește celor patru membre ale ansamblului de imaginea unui sfert de lună, iar fiecare membru al cvartetului reprezintă la nivel simbolistic una dintre cele patru faze ale lunii.

Nadia Kalmykova (vioară), Ljuba Kalmykova (vioară), Loredana Apetrei (violă) și Loukia Loulaki (Grecia) formează ansamblul care astăzi este selectat să reprezinte muzica austriacă pe tot mapamondul sub egida programului NASOM – New Austrian Sound of Music pentru stagiunile 2020-2022.

Selini Quartet sunt laureate în 2018 cu premiul al II-lea la concursul de cvartete Szymanowski din Katowice, Polonia și distinse câștigătoare ale Premiului Artis din cadrul concursului ISA de la Viena. Cvartetul a fost numit ansamblu în rezidență a Festivalului Aix in Provence din Franța în 2019. De asemenea, au onorat invitații în importante proiecte precum ECMA (European Chamber Music Academy), Le Dimore del Quartetto, Musethica și Academia Quatuor Diotima.

Cele patru artiste concertează în cadrul festivalului Classix în datele de 19 februarie, orele 19:00, „Clasic sau Fantastic?” și 22 februarie, la concertul de gală „Clasicul Transfigurat”, aceste două concerte marcând și debutul lor concertistic în România. Prezența lor pe scena festivalului este sprijinită de Forumul Cultural Austriac București.

Violoncelul – între virtuozitate și eroism

Sandra Lied-Haga a început studiul violoncelului la vârsta de 3 ani, devenind cea mai tânără studentă din programul Institutului de Muzică Barratt Due din Oslo. Mai târziu, a fost admisă la prestigioasa Academie Razumovsky din Londra, studiint ulterior pentru șase ani cu reputatul violoncelist Truls Mørk.

Sandra a debutat la Wigmore Hall din Londra la vârsta de doar 12 ani. A fost invitată în numeroase festivaluri precum cel de la Salzburg, Gstaad, Fjord Classics, festivalurile camerale de la Oslo și Valdres, precum și în cadrul Academiei Festivalului de Verbier în urma căruia a fost invitată să susțină și propriul ei recital în Festivalul de la Verbier la doar 17 ani.

Printre premiile internaționale ale Sandrei, amintim de Premiul I și Premiul de Virtuoziate de la Talinn Young Musician Competition, Premiul I și Marele Premiu la Heran International Cello Competition în Cehia și Premiul I la Concursul de la Padova. Pe lângă acestea, a mai fost laureată cu premiile Bärenreiter și EMCY.

Sandra susține în mod constant concerte camerale alături de Anne-Sophie Mutter și ansamblul Mutter Virtuosi. În 2019 a realizat albumul său de debut, înregistrând Concertul pentru violoncel de Dvorak și Variațiunile Rococo de Ceaikovski pentru Simax Classics. Printre numele importante cu care a avut șansa să colaboreze în muzica de cameră, amintim pe Truls Mørk, Yo-Yo Ma, Leif Ove Andsnes, Paul Lewis, Piers Lane, Kathryn Stott, Lars Anders Tomter sau Christian Ihle Hadland.

Sandra cântă în prezent pe un violoncel Joannes Florenus Guidantus din 1730, Bologna, sub tutela Fundației norvegiene Dextra Musica.

Sandra Lied-Haga este solistă în cadrul „Concertului Romantic” din data de 17 februarie, orele 19:00, la Sala Henri Coandă a Palatului Culturii Iași.

Victor a vincere

Pianistul sud-coreean Victor Lim va fi prezent pe scena festivalului Classic în cadrulConcertului Romantic din 17 februarie.

A concertat în stagiunile unor prestigioase instituții britanice precum Wigmore Hall, Bridgewater Hall, Colston Hall sau St. Martin-in-the-Fields. Recitalurile sale au fost difuzate pe frecvențele BBC Radio 3. În 2012, Victor a fost finalist în competiția BBC Young Musician of the Year.

Premii recent obținute includ Premiul al II-lea la Concursul Inter-Universitar Beethoven și premiul întâi la concursurile Schubert și Beethoven desfășurate la Colegiul Regal de Nord din Manchester.

Victor a început studiul pianului la vârsta de șase ani, absolvind pe rând Wells Cathedral School la clasele lui John Byrne și Richard Ormrod, iar mai apoi Colegiul Regal de Nord din Manchester la clasele Graham Scott, Jeremy Young și Murray McLachlan, unde a obținut și prestigioasa bursă ABRSM.

De asemenea, a obținut și diploma profesională în acompaniament de la Academia Regală de Muzică din Londra la clasa Michael Dussek, fiind laureat și cu Premiul Christian Carpenter pentru cel mai bun recital de absolvență. Din 2018, Victor studiază la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo la clasa lui Kathryn Stott, fiind înrolat în programul de Artist Diploma.

La nivel de muzică de cameră, Victor este un membru fondator al trio-ului cu pian Louko, alături de care a câștigat premiile Hirsch, Nossek și Christopher Rowland în cadrul conservatorului din Manchester. În anul 2015, trio-ul a obținut premiul întâi în cadrul Concursului European de Muzică de Cameră din Londra, oferit de Societatea Pianistică Beethoven.

Victor este bursier Leverhulme al Fundației Pro Corda, cea mai mare organizație educațională de muzică de cameră din Regatul Unit, fiind de asemenea și coordonator al cursului de muzică de cameră de la Școala de Vară de la Millfield.

Bravură violonistică poloneză

Patrycja Błaszak este absolventă a Academiei de Muzică din Bydgoszcz în anul 2015 și a Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo în 2018, la clasa reputatului profesor Detlef Hahn. Este laureată cu premiul al II-lea la Concursul din Barletta în 2012.

În stagiunile 2016-2018 ale Filarmonicii din Oslo, Patrycja a deținut-o poziție de bursier integral, având șansa să lucreze cu dirijori precum Vasily Petrenko, Herbert Blomsted și Manfred Honeck.

Printre numeroase angajamente, Patrycja este angajată în numeroase ansambluri camerale, oferind concerte private chiar maestrului Kryzstof Penderecki în 2015, iar mai apoi în formula de trio cu pian în cadrul Studioului de Concerte Witold Lutoslawski în Varșovia, unde a înregistrat cele două trio-uri cu pian de Șostakovici pentru Radiodifuziunea din Polonia.

În 2017, a obținut o bursă la academia de vară desfășurată de NYU la New York și o invitație în cadrul European Chamber Music Academy din Viena. A fost artist în reședință al 9 Hills Festival în 2018 și triplu beneficiar al bursei municipalității Chelmno din Polonia pentru tinere talente.

Patrycja Błaszak va concerta pe scena „Concertului Evreiesc” din data de 21 februarie 2020, în Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

About Author

Connect with Me: