
Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului Identitate
Teatrul Naţional, Subcarpaţi şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană lansează cel de-al doilea modul al Atelierului IDENTITATE, intitulat Cântecele aerului.
“Unii s-au grăbit la oraş. Iar alţii au stat mai mult la ţară. Poate de aceea tradiţiile noastre sunt atât de frumoase. E păcat să le uităm. Înscrie-te la Atelierul Identitate şi ajută-ne să promovăm cavalul românesc”. Aceasta era invitaţia pe care Marius Andrei Alexe – sau Bean MC, aşa cum este cunoscut publicului din întreaga ţară – o lansa la începutul lunii martie tuturor celor curioşi să redescopere folclorul autentic prin intermediul unuia dintre cele mai interesante instrumente de suflat: cavalul.
Mai mult decât un proiect de succes, primul modul al Atelierului Identitate, coordonat de Marius Andrei Alexe şi susţinut de Andrei Maxim, a creat o comunitate reunită în jurul cavalului, în jurul bucuriei de a descoperi prin muzica tradiţională sensuri profunde ale propriei identităţi.
Plecând de la acest punct, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018, în foaierul Sălii 2 şi în Parcul Civic, zilnic între orele 17 şi 19, continuând formula primului modul. Astfel, participanţii se vor iniţia în arta cavalului, ghidaţi de Andrei Maxim, împreună cu Bean MC. (R.N.)


