
Ateliere de ţesut cu Amelia Papazissu
Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă sâmbătă, 13 mai 2017, la sala Tancred Bănăţeanu, la Ateliere de ţesut cu Amelia Papazissu.
Cele două ateliere vor avea loc la orele 11:30 şi 14:00. Intrarea este liberă. Eveniment organizat în cadrul expoziţiei Ţinutul Buzăului. Privelişti, rosturi, poveşti.
De mai bine de patruzeci de ani, Amelia Papazissu din satul Valea Părului (comuna Beceni) ţese fire din păr de capră la gherghef, izvodind carpete, trăistuţe şi păretare colorate în culori naturale: alb, gri şi brun. Zona Buzăului a devenit renumită pentru acest meşteşug, dar puţine femei mai ştiu să îl practice. Chiar şi pregătirea părului de capră este din ce în ce mai puţin cunoscută, cel mai dificil fiind torsul unui fir atât de gros şi mai aspru ca firul din lână de oaie.
Amelia Papazissu este una dintre femeile cu mâini dibace care încă practică acest meşteşug, pe care îl transmite mai departe copiilor şi tinerilor din sat, dar şi din oraşul Buzău. Pentru dăruirea cu care transmite cunoştinţele sale a primit, în 2013, din partea Ministerului Culturii, titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”, o iniţiativă UNESCO.
În cadrul atelierelor, Amelia Papazissu ne va iniţia în secretele meşteşugului, istorisindu-ne, totodată, cum a deprins meşteşugul, şi cum îl transmite mai departe tinerilor. (R.N.)