Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Aproape departe

„Aproape departe” – expoziție virtuală de fotografie de teatru

În această perioadă a distanțării fizice, expoziția „Aproape departe” își propune ca prin intermediul fotografiilor să le reamintească oamenilor că teatrul rămâne o oglindă a lumii, iar aceștia ar trebui să fie uniți și apropiați, chiar și păstrând distanțarea impusă de pandemie.

„Aproape departe” aduce în cadrul Festivalului Național de Teatru cele mai expresive fotografii din spectacolele Teatrului Național I.L.Caragiale din București, realizate de fotograful Florin Ghioca (www,ghioca.eu).

„Să nu uităm, în ciuda distanțării impuse de lege, că apropierea dintre noi este foarte importantă, mai ales acum, după aproape un an de izolări. Și chiar dacă momentan nu ne-o permitem, măcar să îi admirăm pe actorii care în „vremuri bune” reușeau să ne trezească atâtea emoții prin gesturile lor firești de apropiere pe scenă. Ne lipsesc îmbrățișările și mângâierile celor dragi, chiar și o banală strângere de mână. Această expoziție este un demers care își propune să readucă speranța celor care se simt pierduți. Suntem aproape și totuși atât de departe unii de ceilalți. Să sperăm că nu pentru mult timp”, declară Florin Ghioca.

Expoziția „Aproape departe” face parte din programul Festivalului Național de Teatru 2020 și poate fi „vizitată” de pe orice dispozitiv conectat la internet (telefon, tabletă, laptop, calculator) în perioada 22-29 noiembrie, accesând adresa www.fnt.ro/2020/aproape-departe.

About Author

Connect with Me: