Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
Poster Stagiunea de Colectie 2019 S3_VOL.3_290119_lr

Aniversări Mendelssohn, P. Constantinescu şi Musorgski prin sunet şi culoare la Biblioteca Naţională a României

În continuarea celui de-al treilea sezon al Stagiunii de colecţie de la Biblioteca Naţională a României, publicul este invitat la o nouă serată eveniment având ca temă principală aniversarea celor trei mari compozitori şi dialogul artelor, eveniment care va avea loc luni, 11 februarie 2019, de la ora 17,30 şi va fi găzduit de Biblioteca Naţională a României (Bd. Unirii nr. 22).

Spectacolul este parte din proiectul ambiţios „100 de ani în 100 de concerte”  organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, prin Centrul Cultural Sector 1.

Sub genericul „Aniversări”, doi invitaţi cu un parcurs artistic deosebit vor realiza o simbioză inedită între muzică şi pictură.  Pianistul Dragoş Andrei Cantea, produs artistic al şcolii ieşene de muzică, în prezent masterand al Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo, va propune un program alcătuit din opusuri ale marilor aniversaţi ai anului: Felix Mendelssohn, Paul Constantinescu şi Modest Musorgski. De această dată Suita „Tablouri dintr-o expoziţie” va conduce publicul prezent printre operele pline de culoare şi exotism ale pictorului Sorin Adam, un artist născut în 1968, care are în palmares 29 de expoziţii personale şi 24 de expoziţii de grup, care au fost vernisate în săli importante din România, dar şi din Italia şi Turcia.

Dintre documentele expuse în cadrul expoziţiei adiacente de partituri cu semnificaţii istorice, se evidenţiază: reducţia cu pian a operei “Boris Godunov”, de Modest Musorgski, apărută în 1908 la Breitkopf & Härtel – o ediţie revizuită, adăugită şi orchestrată de Nikolai Rimsky-Korsakov, care deţine portretul compozitorului şi autograful acestuia, iar pe pagina de titlu avem Ex libris Alfred Alessandrescu,  notaţiile dirijorale ale acestuia şi traducerea operei în limba română.  De asemenea, spectatorii vor mai putea vedea tipărituri ca: “Romance sans paroles pour piano” de  Felix Mendelssohn – o ediţie de lux, apărută în 1900 la  Editura  „Au Mélomane”, din Paris, îngrijită de dirijorul şi organistul Adhemar Decq, precum şi partitura generală a Concertului pentru pian şi orchestră, dar şi Jocul popular “Olteneasca” pentru orchestă simfonică de Paul Constantinescu, partituri care deţin dedicaţia autografă a compozitorului pentru dirijorul George Georgescu – 2 Ianuarie 1956.

Gazde şi ghizi printre manuscrise, tipărituri şi artişti vor fi Raluca Bucinschi şi Sebastian Crăciun.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: promovare@bibnat.ro

Dragoş Andrei Cantea este un produs artistic al şcolii ieşene de muzică, având-o ca mentor între anii 1999 – 2017 pe lector univ. dr. Ioana Stănescu. Această perioadă sub îndrumarea Ioanei Stănescu s-a conturat prin numeroase realizări – de la premii naţionale la concursuri şi olimpiade, la recitaluri solistice şi concerte alături de orchestre dîn ţară. În 2016 pune bazele Cvartetului cu pian Caudella, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Constantin Stanciu. Cu acest ansamblu este laureat la concursurile „Dan Cumpătă” şi „Drumul spre celebritate”, susţinând ulterior concerte în Iaşi, Bucureşti, Braşov, Oneşti, Sinaia şi la Accademia di Romania din Roma. Din 2017, Dragoş este masterand al Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo, la clasa profesorilor Håvard Gimse şi Kathryn Stott. Simultan, urmează şcoala doctorală a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Dan Prelipcean. Anul 2018 a marcat şi primele experienţe ca director artistic în Scandinavia, administrând programul European Creative Futures, culminând cu un succes răsunător în luna mai, odată cu celebrarea Centenarului României în faţa corpului diplomatic internaţional de la Oslo, cu artişti norvegieni şi români deopotrivă.

Sorin Adam face parte din pleiada de pictori cu o viziune formată imediat după anii 90.  Pictorul nu s-a lăsat purtat de valul experimentelor avangardiste. Sorin Adam   şi-a sustras esenţa principiilor fundamentale ale creaţiei, simţul şi educaţia artistică raportând gustul şi modalitatea de exprimare la valorile constante ale istoriei artei noastre din al cărei izvor personalizate de-a lungul anilor, trecute prin filtrele spiritului imaginativ, în paralel cu învăţătura însuşită de la primii săi maeştri, Mihai Bandac, Marius Cilievici şi Vasile Grigore. În ultimul an al vieţii, când maestrul Vasile Grigore, bolnav fiind, nu se mai putea deplasa la atelier, acesta i-a oferit spaţiul de creaţie lui Sorin Adam, considerându-l un continuator al artei sale. În pictura românească actuală, numele lui Sorin Adam poate fi asociat fără dificultate cu preceptele modernităţii perpetuate în peste 100 de ani de experienţă academică, prin reprezentanţi ale căror procedee tehnice şi demersuri estetice au conturat o şcoală naţională de pictură, pe care artistul se pare că o continuă strălucit în secolul XXI. Lumea exotică a Orientului a indus o notă distinctă în creaţia sa, prin lumina specifică, dar şi prin colorismul şi figurativul stilizat. Continuator al valorilor artistice moderne, Sorin Adam caută originalitatea în misterul lumii, care i se înfăţişează în arealul existenţial de unde selectează motivele picturale potrivite temperamentul său creator.

Mai multe amănunte pe: www.ucimr.ro şi pe pagina de Facebook.com/UCIMR

Organizatori: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România

Co–organizator: Biblioteca Naţională a României

Poster Stagiunea de Colectie 2019 S3_VOL.3_290119_lr

 

About Author

Connect with Me: