Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți / credidam-english-version
sorin-medeleni-a-murit-350322

A murit actorul Sorin Medeleni

Actorul Sorin Medeleni, care şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti, a decedat, duminică dimineaţa, la vârsta de 63 de ani.

“Profesionist desăvârşit, prieten devotat, cavaler, pe scenă şi în viaţă,Sorin Medeleni lasă, prin dispariţia lui, un gol pe scena Teatrului Mic, căreia i-a dedicat 37 de ani din carieră. Rămâne în amintirea publicului prin rolurile sale, prin apariţia plină de bonomie şi căldura pe care o împrumura, cu generozitate, personajelor pe care le-a întruchipat”, a anunţat Teatrul Mic, pe contul său de Facebook.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu lui Sorin Medeleni sunt aşteptaţi luni, în foaierul Teatrului Mic.

În stagiunea curentă a instituţiei de spectacole, Sorin Medeleni a jucat în “Profesiunea doamnei Warren”, în regia lui Claudiu Istodor, “Mata Hari – dincolo de legendă”, în regia Lianei Ceterchi, şi “Top Dogs”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu.

Născut pe 18 mai 1952, Sorin Medeleni a jucat în numeroase spectacole pe scena Teatrului Mic, respectiv: “Nebuna din Chaillot”, regia Silviu Purcărete, 1978, “Să îmbrăcăm pe cei goi”, regia Silviu Purcărete, 1978, “Zbor de sticleţi”, regia Dem Rădulescu, 1979, “Nu sînt Turnul Eiffel”, regia Cătălina Buzoianu, 1979, “Minetti”, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1979, “Maestrul şi Margareta”, regia Cătălina Buzoianu, 1980, “Mârâiala”, regia Cristian Hadji-Culea, 1981, “Nişte ţărani”, regia Cătălina Buzoianu, 1981, “Politica”, regia Silviu Purcărete, 1982, “Nu pot să dorm”, regia Cristian Hadji-Culea, 1982, “Ivona, principesa Burgundiei”, regia Cătălina Buzoianu, 1983, “Mitică Popescu”, regia Cristian Hadji-Culea, 1984, “Trestia gânditoare”, regia Silviu Purcărete, 1984, “Mielul turbat”, regia Silviu Purcărete, 1985, “Aventura unei arhive”, regia Silviu Purcărete, 1986, “Bătrâna şi hoţul”, regia Cristian Hadji-Culea, 1987, “O scrisoare pierdută”, regia Silviu Purcărete, 1988, “Maidanul cu dragoste”, regia Grigore Gonţa, 1989, “Piaţeta”, regia Silviu Purcărete, 1990, “Artur osânditul”, regia Mihai Lungeanu, 1992, “Fazanul”, regia Emil Mondric, 1992.

Tot pe scena Teatrului Mic, Sorin Medeleni a jucat în “Dacă dă Dumnezeu şi plouă”, regia Dan Micu, 1993, “Cum vă place”, regia Nona Ciobanu, 1996, “Copiii soarelui”, regia Cristian Hadji-Culea, 1997, “Dansul soldatului Musgrave”, regia Constantin Rădoacă, 1997, “Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă în actu’ întâi”, regia Nona Ciobanu, 1998, “Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, regia Răzvan Ionescu, 1998, “Trei jobene”, regia Răzvan Săvescu, 1999, “Slugă la doi stăpâni”, regia Mihai Constantin Ranin, 1999, “Şcoala femeilor”, regia Alexandru Dabija, 1999, “Neguţătorul din Veneţia”, regia Tudor Chirilă, 2000, “Pe gaura cheii”, regia Moshe Yassur, 2003, “Război cu Troia nu se face”, regia Florin Călinescu, 2007, “Sex on the bici”, regia Nona Ciobanu, 2011.

Pe de altă parte, la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani, Sorin Medeleni a jucat în spectacolele “Unde eşti, mamă?”, regia Ion Olteanu, 1976, “Un proces posibil”, regia Cazimir Tănase, 1976, “Cantemir Bătrânul”, regia Constantin Dinischiotu, 1976, “Arc peste timp”, regia Nae Cosmescu, 1976, şi “Răfuiala”, regia Magda Bordeianu, 1977.

Pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, Sorin Medeleni a jucat în “O, tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap iar eu sunt foarte trist”, regia Iarina Demian, 2000.

Totodată, Sorin Medeleni a avut roluri în filme precum “Poarta Albă”, “Aurora”, “Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, “Anticamera”, “Păcală se întoarce”, “Călătorie de vis”, “Une mere comme on n’en fait plus – Un syndicaliste”, “Stare de fapt” etc.

Sorin Medeleni era membru CREDIDAM din anul 2003.

Sursa: www.mediafax.ro

About Author

Connect with Me: