
Începe Gărâna Jazz Festival 30, cea mai amplă ediție aniversară din istoria festivalului
Între 9 și 12 iulie, Poiana Lupului găzduiește cea de-a 30-a ediție a Gărâna Jazz Festival, o ediție aniversară care vorbește deopotrivă despre muzică și despre tot ceea ce s-a construit în jurul ei în ultimele trei decenii. Programul reunește 21 de proiecte muzicale și artiști din 11 țări și un program cultural complementar în…

Expoziție de fotografie „Lumina petrolului”
Până la 1i7 iulie, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti găzduieşte expoziţia „Lumina petrolului”. Proiectul expozițional „Lumina petrolului” ia naștere din întâlnirea dintre două teritorii geografic îndepărtate, dar apropiate ca destin: Val Pescara, în inima regiunii Abruzzo, și orașul Ploiești, România. Ambele poartă amprentele profunde ale activității miniere și ale dezafectării acesteia, imprimate în peisaje…

D’Alles Bucureștilor de altădată, la Sala Dalles Bucureşti
D’alles Bucureștilor de altădată face parte din programul Zilele Bucureștiului 2026, cel mai așteptat eveniment al Capitalei, care va avea loc în weekendul 19–20 septembrie 2026. Pe 20 septembrie, de la ora 19:00, Sala Dalles deschide porțile către o seară de neuitat. „D’alles Bucureștilor de altădată” este evenimentul care readuce pe scenă efervescența anilor interbelici:…

Semnal editorial: „Vreau să continui să trăiesc, chiar şi după ce am murit“. Biografia Jurnalului Annei Frank de Thomas Sparr
„Vreau să fiu utilă sau plăcută celor care trăiesc în preajma mea și care totuși nu mă cunosc, vreau să continui să trăiesc, chiar și după ce am murit!“, scria Anne Frank pe 5 aprilie 1944. Această dorință arzătoare, încredințată paginilor unui caiet caroiat, nu era doar visul unei adolescente de a deveni scriitoare, ci…

Scena Digitală propune în luna iulie două întâlniri cu emoția: Broadway și o poveste despre iubire, familie și acceptare
Mai plutește deasupra Sibiului norul de aplauze de la Festival. Felicităm spectatorii de pe Scena Digitală pentru că s-a triplat numărul lor la FITS 2026. De aceea, această platformă propune întâlniri cu arta care ne aduc zâmbetul pe buze și întâlniri care ne lasă, pentru mult timp, un gând în suflet. În luna iulie, Scena…

După avanpremiere-eveniment, „Hoinari prin Munți” pornește în caravana națională și ajunge în cinematografe din 11 septembrie
Documentarul „Hoinari prin Munți”, regizat de Cosmin Dumitrache, își continuă parcursul după un debut remarcabil și pornește într-o caravană națională care va aduce povestea lui Dinu și Marlene Mititeanu mai aproape de publicul din întreaga țară. Din 11 septembrie, filmul va putea fi văzut în cinematografele Cinema City din România. Un film despre frumusețea munților…

Corul Pro Arte al Universității din București celebrează 50 de ani de existență printr-un concert aniversar la ARCUB
Corul Universității din București, devenit ulterior corul Pro Arte al Universității București, sărbătorește semicentenarul existenței sale printr-un concert aniversar extraordinar ce va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026, de la ora 18:00, în Sala Mare ARCUB (str. Lipscani nr. 84–90). Evenimentul marchează 50 de ani de activitate artistică desfășurată sub conducerea neîntreruptă a dirijoarei Ligia…

„Atlasul Universului”, o poveste premiată despre aventura unui copil de 10 ani, își lansează posterul și trailerul în România
Premiera națională: 19 septembrie „Atlasul Universului”, filmul pentru copii și familie regizat de Paul Negoescu, primit cu entuziasm în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 25, după participările și premiile în festivaluri internaționale, lansează posterul oficial și trailerul național. Tânărul actor Matei Donciu joacă rolul principal, un puști de 10 ani pe nume Filip,…

Pelicule românești la Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim
Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim, unul dintre cele mai importante evenimente din Israel, va avea loc în perioada 9 – 19 iulie 2026, la Cinematecă și în alte spații dedicate din Ierusalim. În urma succesului înregistrat de participarea filmelor românești la edițiile precedente ale evenimentului, organizatorii israelieni au selectat două filme românești pentru…

László Nemes revine în cinematografe cu „Orfanul”, o dramă despre familie pe fundalul uneia dintre cele mai puțin cunoscute perioade ale Europei de Est
La aproape 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956, regizorul laureat cu Oscar László Nemes (Son of Saul) revine în cinematografe cu „Orfanul” (Orphan / Árva), o dramă inspirată din propria istorie de familie și plasată în una dintre cele mai dramatice perioade din istoria Ungariei postbelice. Filmul, distribuit în România de Independența…

Opere în prim plan – prezentări de tip conferință în Galeria de Artă Europeană
Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă serie de conferințe din programul Opere în prim plan în Galeria de Artă Europeană, sub titlul Tentația. Acestea vor fi susținute începând cu data de 25 iulie 2026, tema fiind reluată de două ori în miercurea gratuită, pe 2 septembrie, respectiv 7 octombrie 2026, toate prezentările…