
Expoziţia “OUR BODY: Universul Interior”, în premieră la Constanţa
Suntem ceea ce mâncăm, bem şi respirăm. Şi nimic nu o demonstrează mai bine decât expoziţia „ OUR BODY: Universul Interior”. După ce-a traversat peste 30 de ţări şi a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori, aceasta şi-a deschis porţile la City Park Mall Constanţa, in parcarea VIP nivel -1 Nord, de pe 15 iulie până pe 15 octombrie 2017. Expoziţia îşi continuă astfel turneul în România, după ce a petrecut 4 luni la Cluj Napoca în 2015, unde a înregistrat peste 29 000 de vizitatori, şi 3 luni la Timişoara, cu 26 000 vizitatori. Turiştii estivali şi constănţenii vor descoperi, într-o manieră educativă unică, fascinantul univers interior al corpului uman şi modul în care funcţionează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale şi secţiuni.
Vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei şi fiziologiei cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale şi secţiuni. Printr-un proces de impregnare polimerică (tratare cu cauciuc siliconic lichid), ţesuturile sunt conservate la nivel microscopic, permiţând vizitatorilor să vadă direct cât de uimitor funcţionează organismul uman, şi felul în care maladiile şi obiceiurile nesănătoase solicită funcţiile corpului.
Cu un puternic accent pe prevenţie, sănătate şi educaţie, expoziţia “OUR BODY: Universul Interior” vrea să crească interesul publicului pentru cunoaşterea propriului corp şi să-i convingă pe vizitatori de importanţa alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ ţesuturi, organe sau celule sănătoase şi variantele lor afectate de diverse boli, expoziţia oferă celor ce-i trec pragul şansa de a vizualiza şi de a înţelege mai bine condiţii medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).
Expoziţia “OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experienţă valoroasă personala si de familie, o ocazie unică pentru părinţi de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriţie corectă, sport regulat, un stil de viaţă sănătos, precum şi impactul unor obiceiuri nocive precum fumatul sau consumul excesiv de alcool. Zeci de panouri explicative şi asistenţi cu pregătire medicală sunt gata să răspundă întrebărilor oaspeţilor. Organizatorii şi-au propus să implice atât şcolile locale, profesorii, dar şi unităţile medicale în demersul lor de a promova cele mai bune practici pentru o viaţă sănătoasă, dar şi de a creşte interesul tinerilor pentru profesiile medicale. (R.N.)
