
O Riso E A Faca / I Only Rest In The Storm (regia: Pedro Pinho), coprodus de compania românească deFilm, selectat în competiția Un Certain Regard la Festivalul Internațional de Film de la Cannes
Producătorii români Ioana Lascăr și Radu Stancu vor fi prezenți la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2025, în cadrul căruia vor avea loc proiecțiile lungmetrajului O Riso E A Faca / I Only Rest In The Storm / Mâine va fi o nouă zi, regizat de Pedro Pinho și coprodus de compania deFilm, Still Moving (Franța), Bubbles Project (Brazilia) și produs de companiile Uma Pedra no Sapato și Terratreme Filmes (Portugalia).
„I Only Rest In The Storm / Mâine va fi o nouă zi este o odisee impresionantă la nivel narativ și vizual. Filmul explorează complexitatea relațiilor și dinamica unei comunități de expatriați, abordând tematici precum neocolonialismul, căutarea identității și anxietatea climatică. Filmată pe peliculă de 35 mm și 16mm, producția s-a desfășurat în Guineea Bissau prin implicarea a patru țări în schema de coproducție. Aportul românesc a fost esențial în realizarea filmului și suntem încântați atât de colaborarea avută cu regizorul Pedro Pinho, cât și de selecția la Festivalul de Film de la Cannes”, spune producătoarea Ioana Lascăr (deFilm).
Regizorul portughez Pedro Pinho este co-fondatorul companiei de producție Terratreme. A debutat în cinematografie cu documentarul Bab Sebta (co-regizat împreună cu Frederico Lobo), care a avut premiera la FIDMarseille în 2008, unde a câștigat Premiul Marseille Espérance. A regizat apoi filmul de ficțiune de mediu metraj Um Fim do Mundo prezentat în secțiunea Generation a Berlinalei în 2013, iar în 2014, documentarul As Cidades e as Trocas (co-regizat cu Luísa Homem), prezentat atât la FIDMarseille, cât și la Art of the Real, la Lincoln Center din New York. În 2017, primul său lungmetraj de ficțiune, A Fábrica de Nada, a avut premiera în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Festivalul de Film de la Cannes, unde a câștigat Premiul FIPRESCI acordat de Criticii Internaționali și ulterior a obținut alte 20 de premii la festivaluri din întreaga lume. I Only Rest In The Storm / Mâine va fi o nouă zi, este al doilea său lungmetraj.
„Cu I Only Rest In The Storm / Mâine va fi o nouă zi, am vrut să dezvolt mai departe experimentul inițiat în A Fábrica de Nada, plasând discursul în centrul unei răni colective — frontiera neocolonială. Filmul plutește între corpuri și putere, între infrastructuri post-coloniale și dorință, pentru a surprinde contradicțiile unui teritoriu sfâșiat între dominație și rezistență. În esență, este o poveste despre întâlniri, dispariție și așteptări inegale — o căutare a unor rute de evadare, atât intime, cât și politice.”, a declarat Pedro Pinho.
