
Musicalul Hedwig and the Angry Inch, producţie a Teatrului Stela Popescu, se joacă pe 24 şi 25 octombrie în Festivalul Naţional de Teatru
Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pe 24 şi 25 octombrie, ora 19.00, la Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache, fiind inclus în selecţia finală a Festivalului Naţional de Teatru 2023. A 33-a ediție a festivalului are ca temă Laboratoarele sensibilului și se desfășoară la București între 20 și 30 octombrie, curatori fiind Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.
În urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, echipa curatorială a FNT 2023, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului. Printre care Hedwig and the Angry Inch, argumentaţia selecţionerilor sunând astfel : Continuându-și cercetările constante în zona musical-ului, Răzvan Mazilu creează o lume la limita dintre sordid și kitsch asumat, în care marginalii, cei aflați la periferia istoriei, își construiesc spații de expresivitate artistică, imposibil de încadrat în limite fixe. Hedwig and the Angry Inch are vibrația poetică și politică a unei transfiguratoare căutări de sine, în numele libertății de a spulbera orice bariere, orice pare imposibil de înfruntat și confruntat. Spectacolul este povestea glam & queer a transformării unui adolescent de 16 ani din Berlinul de Est în star. Un star pentru care existența are un singur sens: călătoria fără oprire în așteptarea iubirii.
Spectacolul Hedwig and the Angry Inch îi are în echipa de creaţie, alături de Răzvan Mazilu, pe Adriana Grand (decor), Carmen Stanciu (traducerea textului), Alex Ștefănescu (traducerea versurilor), Marian Iancu (lighting designer). În distribuţie, Hedwig – Tudor Cucu Dumitrescu/Lucian Ionescu şi Yitzhak – Ana Maria Ivan/Crina Matei. Band-ul “The Angry Inch” este compus din Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).
