scena_nr_61_coperta

Noua generație, festivalurile verii și artiști internaționali în Scena.ro nr. 61

Cel de al treilea număr în print din acest an al revistei de artele spectacolului Scena.ro a ajuns în librării și la abonați! Este cel de al 15-lea an de apariție al revistei, un proiect independent care a devenit într-un deceniu și jumătate o platformă unică de activare a gândirii critice despre teatru. Scena.ro colaborează constant cu peste zece autori de comentariu critic avizat și publică online și în print intervenții semnate de specialiști internaționali, eseiști, artiști locali și internaționali. Începând cu numărul 61 deschidem în mod organizat paginile revistei și către cea mai nouă generație de comentatori teatrali, prin rubrica Teatrologie 2050 care își propune să identifice și să crească noi voci pentru domeniul criticii de teatru. Noile nume de artiști pe care se sprijină scena teatrală de la noi sunt aduse și ele în prim plan în seria de coperți curatoriate în acest an de regizoarea și fotografa Irisz Kovacs, care, după dramaturgi și scenografi, a ales pentru numărul 61 (3)/2023 patru actori din noua generație: Antonia Scutaru, Armand Crișan, Iosif Paștina și Bogdan Iancu.

Articolele publicate în acest nou număr îi au în centrul lor pe John Malkovich pe scena Capitalei Culturale Europene de la Timișoara, pe Tiago Rodriguez, directorul artistic al Festivalului Avignon, despre care scrie pe larg Mirella Patureau, pe Robert Icke, noua stea a teatrului anglo-american, și controversata lui producție Doctorul, analizată de Cristina Modreanu, festivalul Wiener Festwochen pe marginea căruia comentează Irina Wolf, dar și festivalurile locale de la Suceava, Oradea, Craiova și Stagiunea de teatru politic din București despre care scrie Oana Cristea Grigorescu. O nouă colaboratoare, Aura Poenar, scrie despre un eveniment atipic, teatru imersiv creat la Cluj de o echipă interdisciplinară, pe baza romanului lui James Joyce, Ulysses.

Nu în ultimul rând, numărul 61 (3)/2023 include un dosar special cu titlul Unde ne sunt regizoarele?, apărut în avanpremieră la cea de a patra ediție a proiectului Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc-Feminin și incluzând o selecție din articolele care vor apărea online în luna octombrie pe platforma www.dmtr.ro.

Scena.ro dezvoltă conceptul de interactivitate prin includerea în articolele în print a unor coduri QR care pot fi citite direct cu camera foto a telefonului sau cu aplicația QRCode descărcată gratuit în orice telefon smart sau tabletă. Cititorul poate astfel să adauge articolului pe care îl citește informații foto, video sau articole complementare, prin intermediul device-ului electronic preferat. Acest nou instrument de navigare instant asigură și legătura permanentă dintre conținutul editorial care apare exclusiv în ediția în print a Scena.ro și conținutul care apare exclusiv online pe site-ul www.revistascena.ro.

scena_nr_61_coperta

About Author

Connect with Me: