
TNB redeschide stagiunea în sălile de spectacol
Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă redeschiderea stagiunii, pentru început la trei dintre sălile aflate în interiorul clădirii: Sala Mare, Studio şi Pictură.
În seara zilei de 16 septembrie, Noii infractori, comedia de mare succes a scriitoarei israeliene Edna Mazia, revine pe scena Sălii Mari după o jumătate de an de întrerupere cauzată, după cum ştim, de epidemia de coronavirus. Pe 8 martie 2020 avea loc cea de-a 32-a reprezentaţie a piesei regizate de Ion Caramitru, iar la numai o zi distanţă, pe 9 martie, aveau să se suspende reprezentaţiile tuturor teatrelor.
Între primele titluri ce revin pe afişul stagiunii veţi regăsi şi Micul infern de Mircea Ştefănescu şi Allegro ma non troppo de Ion Minulescu (la Sala Mare), Bârfe, zvonuri şi minciuni de Neil Simon (la Sala Studio), O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii după un roman de Mark Haddon, Figuranta de Andreas Petrescu, A fost odată în România şi Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu (la Sala Pictura).
Până la finalul acestei luni, reprezentaţiile în aer liber – oază de reconfortare şi oxigen teatral pentru publicul iubitor de spectacol – continuă în ambianţa plăcută şi elegantă din Amfiteatrul TNB, amplasat sus pe teatru!
Și tot acolo, în cadrul proiectului 9G la TNB, va avea loc în zilele de 15 și 22 septembrie premiera spectacolului M de la Murphy, conceput de Andrea Gavriliu, apreciată drept unul dintre cei mai interesanţi coregrafi ai momentului. M de la Murphy este un puzzle coregrafic, un spectacol de teatru fizic de o excepţională inventivitate şi forţă de expresie ce antrenează 8 performeri, actori şi dansatori fantastici, ce aduc în faţa dumnevoastră, într-o oră de magie a mişcării, ironia, candoarea şi filosofia frustă a legilor lui Murphy. Din 15 septembrie, în premieră la TNB! De neratat!
Noutăţile repertoriale, precum şi evenimentele organizate în jurul acestora sunt prezente de-acum şi on-line pe canalul de Youtube al teatrului, TNB TV,
Lansat în 20 iulie, TNB-TV vă va prilejui în continuare, la început de săptămână, lunea, de la ora 19.00, întâlniri speciale, interviuri cu actori, regizori, scenografi, tehnicieni de spectacol, pe scurt oameni de teatru, în special din echipa Teatrului Național, dar și cu cei care ni se vor alătura pe parcursul proiectelor derulate aici. TNB-TV on-line este un prim pas către o televiziune on-line dedicată adevăratelor vedete, cum ne place să spunem, în contextul în care termenul ”vedetă” este folosit, parcă, în ultima vreme, prea des și prea fără atenție.
Programul complet al Teatrului Naţional pentru redeschiderea stagiunii îl găsiţi pe site, la adresa www.tnb.ro.