la_belle_epoque_01

Eveniment editorial: La Belle Epoque de Mary McAuliffe

În primele două decenii ale secolului al XX-lea, Parisul a fost, cu adevărat, centrul cultural al Occidentului. Aici au trăit și au creat artiști de geniu (Pablo Picasso, Auguste Rodin, Henri Matisse, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Marcel Proust), oameni de știință (Pierre și Marie Curie), dar și inovatori (André Citroën, Louis Renault, Auguste și Louis Lumière), fiecare în parte izbutind să revoluționeze propriul domeniu de activitate.

Orașul Luminilor a devenit capitala haute couture și a produselor de lux, aici au apărut unele dintre primele cinematografe și a fost construit le métro. Numai că sâmburele disoluției la Belle Époque fusese deja sădit și Primul Război Mondial se profila la orizont. Iar conflagrația avea să îi pună la grea încercare pe toți locuitorii extravagantei citadele.

„Când, în 2018, Editura Corint publica Parisul anilor nebuni, descopeream în Mary McAuliffe o autoare înzestrată cu harul povestitului. A doua sa carte apărută în românește ne duce acum în sus pe firul timpului, în «anii frumoși» dinaintea Marelui Război. Parisul boem al lui Picasso, Braque, Modigliani trăiește fericit în această perioadă alături de Parisul aristocratic al lui Proust și de Parisul sărman, dar dârz al lui Zola”, mărturiseşte Alina Pavelescu, traducătoarea acestui volum apărut la Editura Corint.

Mary McAuliffe este deținătoarea unui doctorat în istorie la Universitatea din Maryland, a predat la mai multe universități și a ținut prelegeri la Smithsonian Institution. A petrecut foarte mult timp în Franța, mai ales la Paris, despre care a scris mai multe cărți: Paris Discovered, Dawn of the Belle Epoque, Paris on the Brink, Twilight of the Belle Epoque, Clash of Crowns și Paris Discovered. Locuiește la New York cu soțul ei și împărtășește cititorilor amintirile și fotografiile din Paris pe blogul ei și pe pagina de Facebook (www.Parismsm.com).

la_belle_epoque_01

About Author

Connect with Me: