Zygel

Cine-concert Faust cu Jean-François Zygel. Sâmbătă 1 august, 21.30, Castelul Banffy din Bonțida.

Primul invitat francez în România de la începutul pandemiei, pianistul Jean-François Zygel, maestru incontestabil al improvizației, va acompania filmul mut Faust de FW Murnau (1926)  în cadrul unei proiecții speciale în aer liber la Castelul Banffy din Bonțida, prezentat de Institutul Francez din România și de Centrul Cultural German în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Un nume singular în universul muzical, Zygel este pianist şi compozitor, a iniţiat în 2002 cursurile de improvizaţie la pian la Conservatorul din Paris şi, cu mult umor şi pasiune, a popularizat muzica simfonică în emisiuni radio şi TV de succes din Franţa. Zygel a colaborat cu nume precum Michel Portal, Ibrahim Maalouf, Bobby McFerrin, Antoine Herve, Sly Johnson. Cel mai recent album al său, L’Alchimiste, a fost lansat de Sony.

“La TIFF, voi acompania pentru a 12-a oară incredibilul film realizat de genialul Murnau. Umbre şi lumini, lacrimi şi străfulgerări, o terifiantă luptă între bine şi rău, haos şi revelaţii, inocenţă şi pierzanie. Forţa de expresie şi intensitatea imaginilor vă vor cuceri, sunt convins, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată când am acompaniat acest film”, transmite Zygel.

About Author

Connect with Me: