Scena-Digitala-2-1024x576

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu lansează „Scena Digitală” – 39 de spectacole până la începutul lunii octombrie

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu lansează platforma „Scena Digitală”, spațiu online dedicat vizionării spectacolelor de teatru, pe bază de bilet, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii.

Scena Digitală TNRS aduce publicului spectacole noi, de teatru-film, special produse pentru difuzare în mediul online, dar și spectacole din repertoriul Naționalului sibian, înregistrate în anul 2020 și prelucrate în etapa de postproducție în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii.

„Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu, mini-serie de teatru-film ce a avut premiera în cadrul ediției speciale #FITSonline și premierele online „Tom și Jerry”, regia Florin Piersic Jr., „LIVE”, regia Bobi Pricop și „Maternal”, regia Radu Nica, sunt primele patru spectacole special produse pentru mediul digital, pe care publicul le va putea viziona online, pe TNRS – Scena Digitală.

Biletele pentru spectacolele difuzate pe TNRS – Scena Digitală au prețuri cuprinse între 30 și 50 de lei și pot fi achiziționate de pe site-ul TNRS.

About Author

Connect with Me: