Persona_foto-ioana-bodale

Bergman la teatru

În zilele de 20, 21 şi 29 decembrie, ora 19.30, la Sala Studio, Teatrul Odeon prezintă premiera “Persona” de Ingmar Bergman. Traducerea Mircea Sorin Rusu. Cu: Oana Ştefănescu, Anda Saltelechi, Ioana Bugarin, Alexandru Papadopol. Regia Radu Nica. Decor Tudor Prodan. Costume Cristina Milea. Muzică şi sound designa Vlaicu Golcea. Video design Ioana Ilaş Bodale. Light design Andrei Délczeg.

În anul 1965, deja celebrul regizor Ingmar Bergman era răpus la pat de o pneumonie în urma unei perioade epuizante de directorat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm. Scenariul filmului Persona l-a scris pe patul de spital, iar mai târziu s-a confesat că o mare parte a materialului scris reprezintă “o poezie a situaţiei personale” de la acea vreme. Unul din filmele sale de referinţă, considerat de către el însuşi ca fiind capodopera sa, dar şi un “Everest al filmologiei” de către unii critici de specialitate, este, în producţia Odeonului bucureştean, decriptat, adaptat teatrului şi interpretat în cheie contemporană. Teme actuale precum identitatea (sexuală), sensul creaţiei sau criza maternităţii sunt redefinite din perspectiva începutului de secol XXI, într-un spectacol percutant, modern, care baleiază stilistic între dramă psihologică, horror fantastic şi cabaret SF. (Radu Alexandru Nica)

Ingmar Bergman s-a născut la 14 iulie 1918 la Uppsala şi a murit la 30 iulie 2007 la Fårö (Suedia). A fost regizor de film şi teatru suedez, scenarist, director de teatru, dramaturg şi scriitor. Bergman a regizat  peste şaizeci de filme, dintre care multe au primit premii internaţionale, şi  peste o sută şaptezeci de spectacole de teatru. A scris peste o sută de cărţi şi articole. A şaptea pecete, Fragii sălbatici, Strigăte şi şoapte sau Persona sunt cele mai cunoscute filme.

În anul 2018 s-au aniversat 100 de ani de la naşterea lui Ingmar Bergman. Activitatea sa artistică a fost sărbătorită în aproape 100 de ţări. Mii de proiecţii de film, spectacole de teatru, lansări de carte, expoziţii, conferinţe şi multe alte manifestări, au avut loc peste tot în lume.

Radu-Alexandru Nica (n. 1979) este regizor şi istoric de teatru. A absolvit secţia de regie a  Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce a studiat teatrologia la Ludwig-Maximiliams-Universität din München şi regia la Bayerische Theaterakademie „August Everding”. A colaborat ca regizor invitat cu teatre de prim rang din România în Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti etc. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul pentru Debut al UNITER (în 2005, pentru Nora) şi două nominalizări la premiul UNITER pentru regia spectacolelor Mountainbikerii de Volker Schmidt, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara (în 2012), respectiv Incendii de Wajdi Mouawad, producţie a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara (în 2015).

Următoarele reprezentații sunt programate pe 5, 11 şi 18 ianuarie.

About Author

Connect with Me: