CNCD

What if the winner doesn’t take it all? Premiile CNDB 2019 via Descentrat.

Premiile CNDB au rolul de a evidenţia contribuţia deosebită adusă la construcţia dansului contemporan. De-a lungul anilor au fost premiaţi coregrafi, dansatori, teoreticieni, jurnalişti, oameni care au contribuit la dezvoltarea culturii coregrafice în România.

În 2019, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti a ales să organizeze cea de-a şasea ediţie a Premiilor CNDB sâmbătă 14 decembrie, în spiritul instituit în ultimii ani prin Întâlnirile indisciplinate concepute în 2018 şi organizate la CNDB de un colectiv artistic sub numele Descentrat – un program curatorial care de-construieşte, deranjează, de-centrează practici fixe şi expectative.

Gala Premiilor CNDB de anul acesta va fi un eveniment Descentrat şi va chestiona meritocraţia, celebrând nu doar personalităţile artistice dar şi comunităţile şi contextele care au dus la devenirea acestora:

What if the winner doesn’t take it all?

Manifest Descentrat

“Cum ar fi să gândim că nu există doar pierzători şi câştigători, cum ar fi să schimbăm perspectiva acestor categorii atât de fixe, să ne vedem ca parte dintr-o comunitate şi parte dintr-un cumul de circumstanţe, privilegii şi persoane din jurul nostru, care ne construiesc şi ne dezvoltă în traseul nostru personal şi profesional? Cum ar fi să ne asumăm că nu putem reuşi singuri şi să acordăm recunoaşterea cuvenită celor care au contribuit la o reuşită individuală?

Nici munca, nici talentul nu sunt niciodată dislocate de colectivitate, de comunitate şi de societatea în care sunt dezvoltate şi recunoscute. Un premiu individual promovează ideea că talentul şi geniul sunt pur şi simplu o caracteristică individuală şi excepţională, dar ele sunt de fapt o dinamică de resurse construite în societate, foarte uşor de analizat”.

Trofeul CNDB, în continuare o cărămidă (la propriu), celebrează în 2019 personalitatea artistică a premianţilor şi valorizează un cadru mai extins. Astfel, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti onorează în acest an trei personalităţi artistice care de-a lungul timpului au contribuit în mod remarcabil la construcţia dansului contemporan din România şi îi invită pe premianţi să nominalizeze, la rândul lor, acele persoane care au avut un aport la contextul social în care s-au dezvoltat, pentru a-i celebra în egală măsură.

Evenimentul este un nod comunitar şi şansa unui ultim dans înainte de 2020.

CNCD

About Author

Connect with Me: