Afis Eva Garet Peles 1 iunie

Eva Garet, tânăra revelaţie a pianisticii româneşti, concertează sâmbătă la Castelul Peleş

Stagiunea „Citadela Artelor” continuă la Castelul Peleş cu un recital aparte susţinut de Eva Garet, tânăra artistă în vârstă de 13 ani care impresionează prin talentul său, fiind considerată o adevărată revelaţie a pianisticii româneşti. După succese impresionante pe scene importante şi la competiţii de mare valoare, acum susţine primul său turneu naţional.

Eva Garet va concerta sâmbătă, 1 iunie 2019, de la ora 15:00, la Sala de Concerte a Castelului Peleş. Artista va prezenta un program deosebit de dificil, dar şi de atrăgător, alcătuit din opusuri de Bach, Haydn, Liszt, Dohnanyi, Ceaikovski, Scriabin şi Enescu.

Gazda evenimentului va fi jurnalistul Sebastian Crăciun. Intrarea va fi liberă, prin solicitarea invitaţiei electronice la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Publicul este invitat să celebreze Ziua Internaţională a Copiilor vizitând Castelul desprins din basme, participând la acest eveniment special, prilej cu care poate fi vizitată, de asemenea, şi expoziţia Concursului Naţional „Carmen Sylva” ce va cuprinde lucrări alese din concursul organizat anual de Muzeul Naţional Peleş pentru tinerii artişti din România. Aceştia au răspuns cu seriozitate provocării adresate, confirmându-şi talentul artistic la categoriile desen, pictură, gravură şi fotografie. Expoziţia va fi inaugurată tot de 1 Iunie în Holul de onoare al Castelului Pelişor.

Eva Garet, născută la Bucureşti pe 10 mai 2006, studiază pianul de la vârsta de 5 ani. Este eleva profesoarei Mihaela Zamfirescu, în clasa a VI-a la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”. A câştigat premii întâi, premii întâi de excelenţă sau mari premii la numeroase competiţii din România: Pro Piano, Millennium Piano, Gradus ad Parnassum, Victor Giuleanu, Ada Ulubeanu, Piano ArtIS şi Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală. În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet devine cea mai tânără câştigătoare a trofeului „Lira de Aur”, prestigioasa competiţie a tinerilor muzicieni sub 18 ani. Concursul „Lira de Aur“ acordă începând cu ediţia a  40-a Premiul special „Eva Garet” celui mai tânăr finalist.

În 2017, Eva câştigă trofeul „Dinu Lipatti” al concursului „Drumul spre celebritate” între concurenţi cu vârste până la 26 de ani, iar un an mai târziu cucereşte singurul premiu I la primul concurs internaţional „Mihaela Ursuleasa”, câştigă premiul întâi la “1st Ricard Viñes Piano Kids and Youth” din Spania, competiţie sub emblema Alink-Argerich, devine primul pianist român laureat la “Ettlingen International Piano Competition” din Germania, una dintre cele mai prestigioase competiţii pianistice pentru juniori din lume.

De asemenea, tot în 2018, la numai 11 ani, Eva Garet debutează la Sala Radio în compania Orchestrei de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Novak, în Concertul pentru pian şi orchestră nr. 23, K488 de W.A. Mozart, transmis în direct de Radio România Muzical şi Radio România Cultural. Urmează imediat colaborarea cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta profesorului Bogdan Vodă. În ianuarie 2018 Eva Garet debutează pe scena mare a Ateneului Român, acompaniindu-l pe Alexandru Tomescu în „Balada” lui Enescu, ocazie cu care interpretează şi Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu. Eva este de asemenea invitată în martie 2018 la „Stagiunea de marţi seara” într-un recital extraordinar la Sala Mică a Ateneului Român, iar în iunie 2018 Eva este prezentă pe scena ediţiei cu numărul 7 a „Mogoşoaia ClasicFest”.

În 2015 Eva a jucat în producţia cinematografică olandeză “Disappearance” (Verdwijnen) în regia lui Boudewijn Koole, interpretând lucrări de Grieg, Schubert şi Mendelssohn, sub regia muzicală a lui Alex Simu. În 2018, “Disappearance” câştigă Premiul BUMA pentru „Cea mai bună coloană sonoră într-un film artistic”.

De curând a obţinut Menţiunea de onoare câştigată la categoria pian a dificilului Concurs Internaţional Concertino Praga.

Evoluţia Evei Garet poate fi urmărită pe pagina ei de facebook: @evagaretmusic.

Concertul de la Castelul Peleş face parte din turneul „Citadele Muzicale 8” organizat de Asociaţia Pro Valores, serie de evenimente susţinută de UCIMR.

Stagiunea „Citadela Artelor” este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Muzeul Naţional Peleş.

Afis Eva Garet Peles 1 iunie

About Author

Connect with Me: