
The Motans – Grand Concert la Arenele Romane
The Motans vă invită vineri, 31 mai, de la ora 19:00 pentru primul mare show al artistului la Arenele Romane powered by Kiss FM! Fanii sunt aşteptaţi la un “Grand Concert” pentru a se bucura de un show inedit şi unic, cu multe surprize şi un concept suprarealist. Invitate speciale sunt Lucia, Dara si Irina Rimes.
Show suprarealist, primul concert de anvergură, un adevărat spectacol de lumini şi proiecţii. Acestea sunt premisele celui mai grandios concert pe care The Motans îl pregăteşte pentru toţi fanii, dar şi pentru cei care îşi doresc să ia parte la un show unic. Evenimentul “The Motans Grand Concert” care va avea loc pe 31 mai, la Arenele Romane din Bucureşti, va fi unul plin de surprize, emoţii şi elemente inedite, propunându-şi să creeze o punte între artă şi societate, între fantezie şi realitate.
Din playlist nu vor lipsi piesa de debut „Versus” care a devenit un adevărat fenomen pe piaţa muzicală, „Înainte Să Ne Fi Născut”, „Jackpot” sau „Weekend” ft. Delia, declarată piesa anului 2017, cu peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube. The Motans a reuşit de-a lungul timpului să creeze o conexiune aparte cu publicul, nu doar prin magia muzicii şi a versurilor, dar şi a imaginilor pe care le împleteşte perfect, dăruind experienţe în care oricine se poate regăsi.
Lucia, Irina Rimes si Dara vor fi special guests in cadrul show-ului.
