
O nouă producţie teatrală, la Arcub: Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba, în regia lui Eugen Jebeleanu
Stagiunea de teatru de la ARCUB este completată de Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba, o coproducţie teatrală internaţională realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, şi de Compagnie des Ogres, inclusă în programul Sezonului România-Franţa 2019. Actori români şi francezi se întâlnesc pe aceeaşi scenă într-un spectacol multicultural şi multilingv, ce interoghează valorile Europei şi statutul teatrului în contextul schimbărilor sociale şi politice de astăzi.
Avanpremiera spectacolului va avea loc în data de 15 mai, de la ora 19:00, la Sala Mare de la ARCUB, fiind urmată de alte două reprezentaţii, în 16 şi 17 mai, de la aceeaşi oră.
Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text şi o adaptare de Yann Verburgh. Creaţia decorului şi a costumelor îi aparţine Velicăi Panduru, iar creaţia sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale şi Vlad Lăzărescu. Din distribuţie fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Caţianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off şi video).
În timp ce naţionalisme de tot soiul îi dau fiori bătrânului nostru continent, doi artişti, unul din România şi altul din Franţa, reunesc actori nativi din cele două ţări pentru a pune întrebarea care îi preocupă: în ce moment suntem pregătiţi să ne depăşim barierele? De la Est la Vest, la Bucureşti sau la Paris, teatrul lui Eugen Jebeleanu şi Yann Verburgh îşi extrage din interpreţii săi şi din actualitate materia propriilor ficţiuni: corupţie, migraţie, topirea calotei glaciare din Groelanda…
„În 1994, tatăl meu părăsea România pentru a merge să lucreze în Germania, în vederea unui trai mai bun pentru el şi familia sa. La puţină vreme după aceea, în urma unui şoc traumatic, revine în ţară cu o viziune complet nouă asupra lumii, uitându-şi visul occidental şi proiecţiile despre libertatea europeană. Acest moment a fost declanşator pentru o cu totul altă construcţie identitară pentru el şi membrii familiei. Astăzi, eu trăiesc între Franţa şi România şi mă construiesc pe fundaţia acestui trecut, al familiei mele şi al ţării mele, dar având convingerea ca încă există posibilitatea creării unei legături între aceste două culturi, dincolo de prejudecăţi, de bariere şi de sisteme de valori. Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba este pentru mine un proiect ca un răspuns necesar la toate aceste întrebări despre lumea noastră contemporană”, a declarat Eugen Jebeleanu, regizorul spectacolului.
Spectacolul se deschide cu o fabulă care descrie plecarea unei familii de pinguini din Ţara-Gheţurilor spre alte meleaguri, unde speră să găsească o viaţă mai bună şi să le asigure un viitor puilor lor. De aici decurg, într-o scriitură mozaicată şi documentată, scene multilingvistice, în care limbile se confruntă, se înţeleg şi îşi răspund, ca nişte du-te-vino între realitate şi ficţiune, între basm şi document, între personaj şi personal, între alteritate şi identitate. Mărturiile actorilor devin revolte şi manifeste pe marginea condiţiei artistului-cetăţean aflat în căutarea unui loc atât pe scenă, cât şi în societate, prins fiind între raporturi de forţă şi coduri de reprezentare.
Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba interoghează construcţia identitară înlăuntrul unui teritoriu aflat în plină mutaţie şi mecanismele de luptă dintre individ şi colectivitate, într-un perpetuu joc ludic de punere în abis teatral, care explorează frontierele noastre intime în raport cu cele care delimitează Europa secolului al XXI-lea.
Spectacolul este realizat în coproducţie cu Maison de la Culture d’ Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune şi Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Naţional de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM şi al Fondului de donaţii POROSUS şi se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului ROMÂNIA-FRANŢA 2019, bucurându-se de susţinerea Institutului Francez şi a Comitetului de Mecenat al Sezonul România-Franţa 2019, prezidat de Frédéric Oudéa, director general al Grupului Société Générale.
