Viorica Pintilie si Ciprian Pop, foto Mihai Benea2

Eforturi unite pentru revitalizarea patrimoniului. Lansarea programului Transylvania Live care va aduce numeroase evenimente culturale în regiune a avut loc la Sighişoara.

Începutul primăverii a adus în seara zilei de 9 martie 2019, la Sighişoara, lansarea unui program amplu de promovare a turismului responsabil în Transilvania prin intermediul evenimentelor culturale. Iniţiativa aparţine societăţii civile prin eforturile unite a două instituţii cu meniri complementare: Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR.

Sub egida programului Transylvania Live, cele două instituţii au anunţat organizarea a numeroase evenimente culturale în regiune cu scopul de a promova patrimoniul şi tradiţiile locale, pentru a încuraja comunităţile să devină parte activă în acest demers şi, totodată, de a promova muzica bună, artele contemporane, oferind oportunităţi de afirmare şi scene inedite tinerilor artişti din România.

Lansarea programului Transylvania Live a avut loc nu din întâmplare la Sighişoara, fiind considerată o poartă pentru vizitarea regiunii, turiştii numind-o „Perla Transilvaniei”. Primul eveniment din program a avut loc sâmbătă, 9 martie, la Sala Sander – situată într-una dintre căile de acces în cetate, astăzi găzduind Centrul de informare turistică.

Au fost invitaţi să concerteze doi dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei tinere de jazz din România: Viorica Pintilie acompaniată de Ciprian Pop la chitară. Concertul lor a celebrat venirea primăverii prin nuanţele calde ale vocii cântăreţei invitate şi prin acordurile de chitară jazz, împreună reuşind să transmită celor prezenţi emoţia unei stări de bucurie şi contemplaţie faţă de tot ce este autentic în natura umană.

Viorica Pintilie si Ciprian Pop, foto Mihai Benea1

În deschiderea evenimentului au vorbit cu aceeaşi căldură cei doi reprezentanţi ai iniţiativei Transylvania Live: Caroline Fernolend, preşedinte al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, şi Sebastian Gheorghiu, manager de proiecte al UCIMR. Alături de ei au fost invitaţi să vorbească reprezentanţi ai instituţiilor partenere care au salutat cu mult entuziasm apariţia unui astfel de program începând cu Primăria Municipiului Sighişoara prin Ovidiu – Dumitru Mălâncrăvean, primarul oraşului, alături de Hotel Sighişoara prin managerul său, Ioan Lazăr, şi organizaţia Colinele Transilvaniei pentru promovare turistică, prin Cristina Iliescu.

Caroline Fernolend, MET, foto Mihai Benea

Cristina Iliescu, Colinele Transilvaniei, foto Mihai Benea

Ioan Lazar, Hotel Sighisoara, foto Mihai Benea

Organizatorii invită să se alăture acestui demers, încă de la început, şi alte instituţii locale care doresc să se implice: hoteluri, restaurante, administraţii locale, cât mai ales sponsori care doresc să îşi asocieze imaginea pentru promovarea comorilor României în contextul turismului sustenabil.

„Încercăm de mulţi ani să punem în valoare patrimoniul nostru drag pentru dezvoltarea şi prosperitatea comunităţilor locale. Avem sediu aici, la Sighişoara, unde am reuşit să renovăm un turn din cetate, pe cel al breslei Cojocarilor, şi încercăm acum să-l renovăm pe cel al Măcelarilor. Pe lângă acest tip de activităţi, începând cu acest concert şi alte viitoare evenimente culturale, ne propunem să ne unim şi mai mult eforturile şi să punem şi mai mult în valoare Sighişoara şi satele noastre care au atât de multă nevoie de astfel de iniţiative”, a declarat Caroline Fernolend la începutul evenimentului, completând: „Cum MET a dezvoltat de mai mulţi ani parteneriate cu Primăria din Sighişoara, cu UCIMR – având vara Festivalul Icon Arts Transilvania, acum MET este catalizator pentru a ne reuni sub egida acestui nou program multi-anual, Transylvania Live.”

„În România este foarte greu să te asociezi şi să lucrezi împreună cu alte insituţii când fiecare are priorităţi, însă acest program constituie o frumoasă excepţie, cum fiecare iubeşte această zonă deosebită a României, care ascunde atât de multă frumuseţe prin patrimoniul şi tradiţiile sale, a venit momentul să punem umăr la umăr şi să tragem la aceeaşi căruţă, dezvoltând acest program care aduce valoare atât comunităţii cât şi turiştilor care se vor bucura de experienţe culturale cât mai plăcute aici. UCIMR, o asociaţie de „breaslă” fondată în 1995, reuneşte peste 10.000 de membri din toată ţara – muzicieni şi dansatori profesionişti, prin calitatea sa de asociaţie de utilitate publică, având, printre altele, scopul de a promova tinerii artişti excepţionali, oferindu-le numeroase şanse de a rămâne în România şi de a îmbogăţi aici viaţa culturală, dezvoltându-se prin sutele de evenimente pe care le-am organizat în cei peste 22 de ani de activitate şi prin cele 10 proiecte anuale pe care le organizăm în continuare pentru public şi artişti”, a declarat Sebastian Gheorghiu.

Sebastian Gheorghiu, UCIMR, foto Mihai Benea

Transylvania Live continuă printr-o ofertă de Paşti la Viscri

Programul Transylvania Live va cuprinde 18 evenimente în 2019, vara fiind incluse cele din Festivalul ICon Arts Transilvania. Următorul eveniment este o ofertă de Paşti la Viscri unde publicul este invitat să se bucure de o experienţă multi-senzorială care va cuprinde atât vizitarea spaţiilor de patrimoniu UNESCO, întâlnirea cu oamenii locului, meşteri şi bucătari talentaţi, dar şi un concert de jazz susţinut chiar în incinta Bisericii fortificate de la Viscri, şi ea parte din UNESCO. Vor concerta atunci New Landscapes: Ana Maria Galea acompaniată la pian de Daniel Csikos. Biletele sunt accesibile şi sunt disponibile deja pe myticket.ro.

Despre Transylvania Live

Transylvania Live este un program de organizare şi promovare a evenimentelor culturale în Transilvania, o iniţiativă Mihai Eminescu Trust şi UCIMR creată cu scopul de a îmbogăţi experienţa turistică în regiune şi de a implica activ comunităţile locale în vederea dezvoltării lor, contribuind, totodată, la promovarea scenei tinere de artişti români. Cum atât MET cât şi UCIMR organizau evenimente în regiune, fie împreună, fie separat, şi-au reunit eforturile şi mai asumat sub egida programului Transylvania Live.

Întregul calendar de evenimente va fi disponibil curând la adresa www.transylvanialive.ro

Din experienţa proiectelor organizate de MET în sânul comunităţilor locale s-a evidenţiat atât nevoia unui acces mai facil la cultură şi educaţie, dar şi nevoia vizitatorilor de a beneficia şi de evenimente culturale o dată aflaţi în zonă.

Cum Experience Transylvania este divizia MET care gestionează oferta de cazare în satele transilvănene, acest program vine în completare pentru a trimite turiştilor interesaţi şi oferta culturală din perioada în care îşi doresc să viziteze regiunea, acordându-le şi mai multe motive de a vizita Transilvania. Prin aceste eforturi unite se urmăreşte în continuare atât promovarea satelor transilvănene prin spaţiile şi tradiţiile sale unice, cât şi produsele locale, obicectivul fiind acela de a crea pachete turistice care să cuprindă atât cazarea, masa, cât şi evenimentul cultural, promovând astfel turismul cultural şi sustenabil, pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii şi încurajarea economiei locale prin proiecte culturale şi educaţionale.

Organizatorii îşi doresc ca aproape în fiecare week-end să se întâmple ceva interesant, atât pentru comunităţi, cât şi pentru turişti, însă pentru ca acest lucru să fie posibil prin toate valorile descrise până acum, este nevoie de implicarea activă a sponsorilor care sunt invitaţi să se alăture demersului. Iar o dată ce acest program îşi atinge prestigiul aşteptat, şi fără îndoială că îl va avea, organizatorii şi localnicii îşi doresc să găzduiască şi grupuri de vizitatori care să solicite evenimente private cuprinzând concerte şi experienţe culturale în regiune, în spaţiile de patrimoniu pe care le îngrijeşte Mihai Eminescu Trust.

Transylvania Live Paste aprilie

About Author

Connect with Me: