Competiţia One World Romania 12
Între 15 şi 24 martie are loc cea de-a 12-a ediţie a Festivalului One World Romania, în şase locaţii din centrul Bucureştiului. Noul site al festivalului este activ şi cuprinde informaţii despre filmele ediţiei.
Zece documentare incitante atât formal, cât şi tematic, vor intra în competiţie pentru singurul trofeu One World Romania. La ediţia din 2019 se acordă pentru prima dată un premiu în bani, oferit cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Documentarele Competiţiei ne arată poveşti din toate colţurile lumii – din Italia până în Japonia, din Mali până în Franţa, din Kârgâzstan până în Ungaria, din Ucraina până în Statele Unite ale Americii şi din Ungaria până în Spania. De asemenea, abordează tematici foarte diverse, regăsindu-se în nouă dintre secţiunile principale ale festivalului. Pe opt dintre realizatorii filmelor îi veţi putea întâlni după fiecare proiecţie, programate seară de seară la Cinemateca Eforie, şi reluate a doua zi la ARCUB, la Cinemateca Union sau la Cinema Elvire Popesco.
Cu această ocazie îi veţi cunoaşte şi pe membrii Juriului One World Romania, format din cinci elevi de liceu, aleşi în fiecare an pe baza unui eseu liber pe o temă relevantă din punct de vedere social. Provocarea pe care organizatorii au lansat-o anul acesta este ca elevii să îşi imagineze şi să descrie o comunitate pe care o consideră ideală.
În „35 de ani cu Nao şi familia sa”, regizorul japonez Ise Shinichi îşi filmează timp de 35 de ani familia, în centrul atenţiei fiind nepoata sa cu dizabilităţi – o decizie luată după un diagnostic sumbru pus de medici. În documentarul „Înainte să se întoarcă tata”, realizatoarea Mari Gulbiani urmăreşte două adolescente din Georgia, din familii ultra-conservatoare, care reuşesc să evadeze din universul lor închis, cu ajutorul filmelor. În documentarul „Jamilia”, regizoarea Aminatou Echard ne prezintă mai multe femei kirghize şi problemele cu care se confruntă ele zi de zi. Documentarul lui Christian Sonderegger, „Coby”, ne arată, fără a-l exotiza, procesul prin care trec persoanele transgender, dar şi prin ce trec cei apropiaţi lor. Regizorul Denis Gheerbrant ne face cunoştinţă, în „Mallé în exilul său”, cu un nobil din Mali care munceşte în prezent la Paris, simţindu-se ca un sclav, ducând astfel o viaţă complet opusă faţă de cea din ţara natală, unde deţine – la propriu – sclavi. Iar în filmul „O femeie captivă”, al Bernadettei Tuza-Ritter, o cunoaştem pe Marish, menajera unei familii middle-class din Ungaria supusă de angajatorii săi unor umilinţe inimaginabile.
În „Divizarea”, cineaştii Irene Yague Herrero şi Alberto Garcia Ortiz prezintă lupta cu municipalitatea a unor familii spaniole pe cale să fie strămutate forţat din locuinţele lor, în timp ce, în „Camorra”, al italianului Francesco Patierno, aflăm istoria acestei celebre grupări criminale organizate şi înţelegem mecanismele care i-au permis să înăbuşe o iminentă revoltă socială a claselor de jos din regiune. Nu în ultimul rând, în „Tatăl meu este fratele mamei”, al lui Vadim Ilkov, cunoaştem o familie excentrică, dar ataşantă, din Ucraina zilelor noastre, iar în „Srbenka”, de Nebojsa Slijepcevic, rememorăm, prin intermediul unui spectacol de teatru cu efecte terapeutice, momente traumatizante din timpul Războiului Civil izbucnit în anii 1990 în ţările din fosta Iugoslavie.
