nottara

Teatrul Nottara selectează asistenţi de regie pentru cea de-a III-a ediţie a Laboratorului de teatru DENS

În perioada 7-17 septembrie 2018, Teatrul Nottara organizează cea de-a treia ediţie a Laboratorului de Teatru Dens, coordonat de regizorul rus  Oleg Loevski. Ediţia din acest an va fi dedicată dramaturgiei ruse, urmând a se lucra pe piese de Oleg Kolosov, Aleksandr Vampilov şi N.V. Gogol (titlul pieselor va fi anunţat la începerea Laboratorului, una dintre condiţiile principale ale acestui proiect fiind ca actorii să se confrunte cu textele la prima vedere).

Prima ediţie a Laboratorului, în 2016, a reunit trei regizori din Rusia, Italia, Germania, din tânăra generaţie (Evghenia Berkovici, Alessandra Giuntini şi Andreas Merz-Raykov), care au montat texte foarte diferite, transformate între timp în spectacole de succes ale Teatrului Nottara (Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin şi 8 femei de Robert Thomas), la a doua ediţie au participat regizori din generaţia de mijloc (Vladimir Smirnov, Aleksei Logacev şi Roman Ilin Feodori), fiecare dintre ei având deja o carieră validată de premiile obţinute şi mai cu seamă de faptul că au primit conducerea câte unui teatru, tradiţie de multe generaţii în Rusia, care au lucrat pe texte clasice româneşti (Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Opinia publică de Aurel Baranga şi Mitică Popescu de Camil Petrescu), iar la cea de-a treia ediţie invitaţi vor fi trei regizori din generaţia matură, care sunt şi profesori la cele mai prestigioase şcoli de teatru din Rusia (Academiile de Teatru din Moscova şi Sankt-Petersburg), care vor lucra pe texte ruseşti extrem de diferite, scrise în 3 secole diferite.

Regizorii invitaţi la cea de-a treia ediţie a Laboratorului sunt:

Aleksandr Anatolievici Ogarjov: s-a născut în 1961, a absolvit regia la GITIS, cea mai mai importantă universitate de teatru din Rusia, la clasa celebrului regizor Anatoli Vasiliev, căruia i-a fost şi asistent. Din anul 1992 este angajat la Teatrul Şcolii de Artă Dramatică, unde montează spectacole, dar şi joacă. Este conferenţiar universitar la Facultatea de Actorie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS). A montat peste 40 de spectacole pe texte clasice şi contemporane din dramaturgia rusă, română şi universală, în teatre din Rusia şi din străinătate. Din 2016 este directorul artistic al Laboratorului Teatrului „Şcoala de Artă Dramatică“ – LCZ (Laboratorul Combustiei Zilnice).

Ogarjov

Elena Aleksandrovna Nevejina: s-a născut în 1969 la Moscova. A absolvit mai întâi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moscova, apoi, în anul 1998, Institutul Naţional de Artă Teatrală, la clasa lui P.N. Fomenko. A predat mai întâi la Şcoala-Studio a Teatrului de Artă din Moscova, iar din anul 2006 predă la Facultatea de Regie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS. A montat peste 20 de spectacole în cele mai importante teatre din Moscova, dar şi la Omsk sau Novosibirsk. Pentru spectacolul Jacques şi stăpânul său de Milan Kundera, montat la Teatrul Satiricon din Moscova, a fost nominalizată la Premiul Masca de Aur şi a primit Premiul Oleg Tabakov, dar şi Premiul K.S. Stanislavski.

Elena Nevejina

Piotr Iurevici Şereşevski: s-a născut în anul 1972 la Leningrad. Este scenarist, dramaturg, regizor de teatru şi de film. A absolvit Academia de Artă Teatrală din Sankt-Petersburg, Facultatea de Regie. Şi-a făcut ucenicia la Teatrul Naţional din Londra. A montat peste 50 de spectacole pe texte foarte variate, în diverse teatre din Petersubrg şi din alte oraşe din Rusia. A scris 4 piese de teatru, 5 scenarii de film, povestiri. Are numeroase nominalizări la Premiile Naţionale „Masca de Aur“, inclusiv în anul 2017, la şapte categorii pentru spectacolul Unchiul Vania de A.P.Cehov, care a fost şi premiat la Festivalul Regional „Primăvara Teatrală“.

Sereshevski

La fel ca în anul anterior, cei trei regizori implicaţi în proiect vor face echipă cu tineri asistenţi de regie români, care vor avea ocazia să participe la unul dintre cele mai intense şi provocatoare ateliere de acest gen din lume. Montarea care va fi desemnată câştigătoare la finalul laboratorului va intra în repertoriul teatrului în stagiunea următoare.

Persoanele selectate vor fi anunţate până în data de 20 iunie 2018. (R.N.)

About Author

Connect with Me: