jazz 1

Teme pop, muzică alternativă şi folclor în dublul concert de jazz din 24 mai, la Arcub

Două duete ale jazzului românesc şi internaţional vin la ARCUB cu ultimele lor proiecte muzicale într-un nou concert al stagiunii Artist in Residence. Cătălin Milea/Dan Mitrofan şi Lucian Ban/Abraham Burton cântă joi, 24 mai, ora 20:00 în dublul concert Double Duets de pe scena centrului cultural din strada Lipscani 84-90.

Chitaristul Dan Mitrofan şi saxofonistul Cătălin Milea deschid seara de jazz la ora 20.00, cu un concert care experimentează cu teme pop, muzica alternativă şi momente de muzică improvizată inspirate din ultimul lor material discografic, Evocative. Cei doi muzicieni ai jazzului modern cântă împreună din 2014 în formula Magnets Duo. În albumul Evocative, apărut pe piaţă în martie 2017, Cătălin Milea şi Dan Mitrofan transpun în muzică anumite momente din viaţa celor doi.

„Pot fi de folos câteva cuvinte pentru a sugera ceva din atmosfera muzicii Magnets Duo: lumina, sublim-sub limbă, iubire mono-duală-trivială, stări-cadre, ubicuitate, teme pop/muzica uşoară, dar vă asigurăm că sunteţi undeva în zona experimentală, cu un procent de maximum 20% distructiv”, declară saxofonistul Cătălin Milea despre colaborarea cu Dan Mitrofan.

În a doua parte a serii, pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban aduce la Bucureşti, în premieră absolută, ultimul său proiect, duetul Blacksalt ce prezintă pe „unul dintre cei mai mari saxofonişti tenori ai timpului nostru” (Todd Barkan, curator Lincoln Center NYC) – saxofonistul american Abraham Burton.

Un duet unic ce amestecă jazzul şi improvizaţia cu influenţe de muzică tradiţională din Transilvania şi Belize într-un concept şi sound cu totul originale, parteneriatul dintre cei doi muzicieni a început în 2006, la New York. Duetul Blacksalt a susţinut numeroase concerte, de la Lincoln Center (Dizzy’s) în New York, până la Paris în Franţa şi a fost apreciat de critici şi ascultători pentru distilarea poetică a sunetului de jazz cu inflexiuni din muzica tradiţională a locurilor de baştină ale celor doi muzicieni. Pasiunea pentru groove şi jazz ballads, pentru puritatea melodică şi libertatea formală, pentru tradiţie şi avangardă fac din duetul Blacksalt un ansamblu al noului mileniu în jazz. (R.N.)

jazz 2

About Author

Connect with Me: