
Două premiere la Teatrul Nottara
În luna mai, Teatrul Nottara are bucuria să îşi invite publicul la două premiere astfel:
Vineri 11 mai 2018, la ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu – premiera oficială a spectacolului „Asta-i ciudat (Păguboşii)”, comedie muzicala de Eugen Rotaru şi Laurenţiu Profeta, după o idee de Miron Radu Paraschivescu. Regia este semnată de Diana Lupescu. În distribuţie: Mihai Marinescu, Alexandru Mike Gheorghiu, Dan Clucinschi, Alexandru Prica, Ioana Calotă, Daniela Minoiu, Roxana Colceag, Vlad Gălăţianu, Vlad Trifaş, Şerban Gomoi.
Joi 16 sau vineri 17 mai, orele 19.00, la Teatrul Nottara, sala Horia Lovinescu – premiera oficială a spectacolului „Balul Sinucigaşilor” de legendara trupă franceză Splendid, în regia lui Iulian Furtună. Spectacolul este o comedie spumoasă, cu elemente de magie, cu mimă, pantomimă, dans, cântec. Vom intra într-un inverso mundus, în care regulile şi normele bine cunoscute nu mai sunt recognoscibile.
Balul organizat de Iulian Furtună este plin de surprize şi îţi taie răsuflarea prin întorsăturile de situaţie. Personajele construite cu migală de regizor ne invită să râdem, să plângem alături de ele, să ne deschidem mintea, să învăţăm să tratăm cu umor toate situaţiile vieţii, fie că ţin de iubire, gelozie, prietenie, dar şi să medităm asupra uneia dintre problemele lumii contemporane – lipsa de comunicare. Veţi fi întâmpinaţi de actorii: Şerban Gomoi, Laura Vasiliu, Alexandru Mike Gheorghiu, Mihai Marinescu, Ioana Calotă, Răzvan Bănică/Dan Clucinschi, Filip Ristovski. (R.N.)
