
Musicalul de succes „Micuţa Dorothy” revine la Opera Comică pentru Copii
Luna aceasta, Opera Comică pentru Copii, îi invită pe micii spectatori să o reîntâlnească pe „Micuţa Dorothy” în musicalul de mare succes al OCC, la Sala Mare. Spectacolul este realizat de aceeaşi echipă de reaţie care a pus în scena recenta premieră a musicalului „Gulliver”: regizoarea Antoaneta Cojocaru şi scenograful Vladimir Turturică. În stagiunea 2016-2017, povestea lui Dorothy şi a prietenilor ei, pe muzica lui Marius Ţeicu şi libretul Silviei Kerim, a fost văzută de 12.500 de spectatori în cadrul celor 32 de reprezentaţii de pe scena Sălii Mari. În luna martie sunt programate 10 reprezentaţii ale spectacolului „Micuţa Dorothy”, care va ajunge astfel la un total de peste 50 de reprezentaţii.
Din 1 aprilie, Opera Comică pentru Copii prezintă o nouă poveste a lui Ion Creangă: baletul „Fata babei şi fata moşului”, realizat de coregraful Mihai Babuşka. Aceasta este a patra adaptare a unui text de Creangă, după succesele spectacolelor de teatru „Punguţa cu doi bani” (51 reprezentaţii, 5.000 spectatori de la premiera din 2016), „Ivan Turbincă” (48 reprezentaţii cu 4.500 spectatori) şi „Harap Alb” (45 reprezentaţii cu 4.200 spectatori). Fata cinstită a moşneagului, fata cea rea a babei, baba şi moşul, împreună cu personaje fantastice, traduc în dans celebra poveste, într-o miniatură coregrafică dedicată iubitorilor baletului, dar şi celor care îndrăgesc basmele copilăriei. (R.N.)