
Concert caritabil Adrian Naidin & Ionuţ Micu
Campania “Music for Autism” te invită în Club Doors din Constanţa, duminică 25 februarie, ora 20:00, la concertul caritabil Jazz&Rock – realizat de doi invitaţi: Adrian Naidin (voce, violoncel) şi Ionuţ Micu (percuţie).
Adrian Naidin este artist instrumentist, solist vocal, compozitor, un muzician complet, experimental în jazz, inspirat de clasic, plin de forţă şi har în folclor. A absolvit Liceul de Muzică “Sigismund Toduţă”, la clasa prof. Gabriela Tudor, care a avut un rol decisiv în formarea lui ca violoncelist, şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Secţia Violoncel şi Muzică de Cameră. S-a perfecţionat cu cel supranumit “Paganini al violoncelului”, Mischa Maisky. A debutat în 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Între 2000 şi 2003, a colaborat cu Teatrul Naţional Bucureşti pentru muzică de teatru. Din 2001, este membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti.
Ionuţ Micu (tobe) este un muzician care fascinează cu rafale sălbatice de percuţii, fie alături de legendarii Phoenix, fie în proiecte hibride. A început să cânte la vârsta de nouă ani, iniţial la Şcoala Populară de Arte din Constanţa, apoi a continuat pe cont propriu, testând şi inventând note şi sonorităţi speciale, cu fantezie, har şi pasiune. La 11 ani avea prima trupă, de heavy metal, apoi şi-a descoperit adevărata vocaţie: tobele. A fost îndrumat, încă de la vârsta de 14 ani, de Ovidiu Lipan Ţăndărică. A cântat iniţial în formaţia Talisman; au urmat Krypton şi Compact, până să fie cooptat de trupa pe care o numeşte “de suflet” – Phoenix (unde a activat până în toamna lui 2013). În prezent, Ionuţ este toboşarul trupei Compact. (R.N.)