
Ziua Brâncuși sărbătorită la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) sărbătorește Ziua Brâncuși, miercuri, 19 februarie, printr-un program special dedicat marelui sculptor. Publicul va avea ocazia să descopere opera și influența sa asupra artei moderne prin tururi ghidate și o proiecție de film documentar.
Pentru a facilita accesul cât mai multor vizitatori, muzeul își prelungește programul de vizitare, fiind deschis între orele 12:00 și 20:00. Pe parcursul zilei, vor avea loc tururi ghidate în Sala Brâncuși din cadrul Galeriei de Artă Modernă Românească, la orele 12:00, 14:00, 17:00 și 18:00, care vor pune lumină semnificația lucrărilor unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX.
Seara se va încheia cu proiecția de la ora 19:00 a filmului documentar „În căutarea tatălui pierdut” (2016), în regia lui Ionuț Teianu, un material emoționant care prezintă povestea tulburătoare a lui John Moore, fiul nerecunoscut al sculptorului Constantin Brâncuși.
Program 19 februarie 2025:
12:00 – tur ghidat în Sala Brâncuși, Galeria de Artă Românească Modernă
14:00 – tur ghidat în Sala Brâncuși, Galeria de Artă Românească Modernă
17:00 – tur ghidat în Sala Brâncuși, Galeria de Artă Românească Modernă
18:00 – tur ghidat în Sala Brâncuși, Galeria de Artă Românească Modernă
19:00 – proiecție film „În căutarea tatălui pierdut”(2016), Sala Auditorium, intrare liberă
Participarea la tururile ghidate se face pe bază de înscriere la adresa educație@art.museum.ro, în limita locurilor disponibile. Ghidajul este gratuit, se achită doar biletul de intrare în Galeria Națională în valoare de 24 lei (la care se adaugă reduceri și gratuități).
