vita-de-vie

Viţa de Vie Acustic, la Teatrelli

Evenimentul va avea loc sâmbătă 11 martie, orele 19:00. Pornind de la clasicul Unplugged, Acustic înseamnă cele mai bune melodii Viţa de Vie, strânse în decursul celor 21 de ani de existenţă, reorchestrate într-o manieră neobişnuită, mergând uneori până la clasic, jazz sau bossanova.

Adrian Despot spunea despre proiectul Acustic: “Am dezbrăcat melodiile vechi de hainele pe care le purtau şi am încercat să le decantez într-o formă cât mai apropiată de starea lor originară, cea de emoţie. Am scăzut volumul şi am crescut intensitatea. De acolo am construit, cu grijă şi abnegaţie, albumul Acustic. A ieşit exact aşa cum ni-l doream, simplu şi intens. În călătoria noastră am avut onoarea să fim însoţiţi de nişte muzicieni extraordinari. Mandela Gajol şi Mihai Ardelean.”

Cine şi-ar fi imaginat vreodată că “Basul şi cu toba mare” poate “să stea în picioare” şi să sune atât de bine în varianta Swing? Sau că binecunoscuta parodie “Vinolamine” este reinventată acum într-o variantă atât de inedită? Şi cine s-ar fi gândit că piesa “Varză” poate crea o cu totul altă senzaţie când o asculţi?

După lansarea noului album, Şase (+) în toamna lui 2016, repertoriul acustic Viţa de Vie s-a îmbogăţit cu noi piese, deja foarte bine cunoscute de către public: Luna şi Noi, Pe Plajă în Vamă la 5, Metaforă de toamnă.

Viţa de Vie Acustic înseamnă: Adrian Despot, Sorin Tănase, Cezar Popescu, Adrian Ciuplea, Mihai Ardelean, Mandela Cajol. (R.N.)

About Author

Connect with Me: