Noaptea cartilor

Vino la Noaptea Cărţilor Deschise

Arcul de Triumf este gazda cititorilor la Noaptea Cărţilor Deschise!

Vă invităm la o nouă ediţie Noaptea Cărţilor Deschise, pentru al 7-lea an consecutiv cel mai mare eveniment de încurajare a lecturii. Pe 23 aprilie, de la ora 19.00 până la miezul nopţii, Arcul de Triumf – simbolul victoriei şi independenţei în România – îşi deschide porţile şi devine gazda extraordinară a cărţilor şi cititorilor. O ocazie unică de a descoperi acest monument simbolic deschis special pentru public la Noaptea Cărţilor Deschise, amenajat cu spaţii inedite de lectură, biblioteci pentru cei mari şi cei mici şi zone multimedia de informare culturală.

O ediţie specială unde aşteptăm să se alăture comunităţii Noaptea Cărţilor Deschise – vechi şi noi entuziaşti ai cititului, prieteni ai cărţilor, promotori ai lecturii şi educaţiei în România. Biletul de intrare este de asemenea unul simbolic, aşadar organizatorii propun participanţilor la eveniment să aducă o carte din propria bibliotecă. Ulterior, toate cărţile vor fi selectate şi donate către biblioteci publice din zone defavorizate din ţară.

„Noaptea Cărţilor Deschise, Cartea la metrou, Micul librar, Zilele Literaturii Norvegiene, Clubul Printre Litere, Linişte-copiii citesc, Clubul de carte Litera sunt câteva dintre campaniile pe care Editura Litera le organizează în fiecare an cu scopul de a aduce cărţile în casele oamenilor şi lectura mai aproape de preocupările lor zilnice. Cu precădere în Anul Cărţii eforturile trebuie să fie comune şi să prezinte mai multă implicare şi responsabilitate socială, doar aşa vom avea rezultate pe termen lung în educaţia copiilor noştri”, declară Dan Vidraşcu, Director General Editura Litera

Pasionaţii de literatură din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an pe 23 aprilie Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărţilor şi a drepturilor de autor. În România, marcăm împreună această zi prin evenimentul Noaptea Cărţilor Deschise. Alături de prieteni ai cărţilor, copii, studenţi, părinţi, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depăşit graniţele ţării – o realizare importantă pentru România, ţară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obişnuinţelor de lectură.

Mai multe detalii despre eveniment şi noutăţi în timp real vor fi disponibile aici, pe pagina de Facebook a Editurii Litera.

Eveniment organizat de Editura Litera în parteneriat cu Primăria Capitalei Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti

About Author

Connect with Me: