Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii

Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii

Muzeul Naţional al Satului vă invită să vă alăturați evenimentelor de primăvară la târgul „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii”, care se va desfășura în zilele de 8 și 9 aprilie 2023. În afară de tradiționalul târg al meșterilor populari, cei care ne trec pragul în această perioadă vor putea participa la diverse activități: lansare de carte, demonstrație de pictat ouă de Paști, demonstrație de bătut toaca, spectacol de pricesne și multe altele.

Pe Scena Dumitra vor evolua artiști și ansambluri de muzică populară românească precum Ion Crețeanu, Narcisa Băleanu, Florin Pârlan, Maria Băndoiu, Gabriel Dumitru, Florin Ologeanu, Ansamblul Fluierașii de la Merișani, Ansamblul Acidava, Ansamblul Călușarii, Fanfara Telciu.

Cei interesați de povești vor putea participa la atelierul de storytelling organizat de autoarea Cristina Andone, membru al asociației De Basm. Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și unul dintre cei mai titrați autori de cărți pentru copii. Mai multe detalii, aici: https://muzeul-satului.ro/events/o-poveste-pentru-fiecare-atelier-de-storytelling/.

Deoarece ne vom afla cu o săptămână înaintea Sărbătorilor pascale, Părintele Gruia Mihail Zamfirescu ne va vorbi despre semnificația Paștilor, cel mai important praznic din calendarul creștin. Duminică, 9 aprilie, începând cu ora 9:00, la Biserica Turea din Satul Nou va avea loc Sfânta Liturghie de Florii.

În cele două zile ale evenimentului, între orele 9:00 și 19:00, meșterii populari vă vor aștepta pe aleile muzeului cu obiecte de artizanat.

About Author

Connect with Me: