
Vernisajul expoziţiei tematice “Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti”, la Palatul Suţu
Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la vernisajul expoziţiei tematice Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti, în ziua de joi 22 august 2019, ora 18.30, la Palatul Suţu.
Muzeul Municipiului Bucureşti continuă demersurile de punere în valoare a fragmentelor de frescă provenind de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti din Bucureşti prin inaugurarea, la Palatul Suţu, a expoziţiei Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti. Expoziţia încadrează într-un context nou fragmentele de frescă extrase din naosul Bisericii Mari a Mănăstirii Văcăreşti, recent restaurate, reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim, Prezentarea la Templu a Domnului şi Tăierea Împrejur, precum şi Tabloul votiv de la Biserica din Popeşti-Leordeni, ilustrându-i pe Marele Vornic şi caimacam al Craiovei (1802) şi al Ţării Româneşti (1821), Mihail Manu, împreună cu familia: Smaranda Văcărescu, soţia sa, şi copiii.
Fragmentele amintite de la Biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Văcăreşti (tehnica a fresco) şi de la Biserica din Popeşti-Leordeni (tehnica ulei) au fost prezentate pentru prima oară, într-un context inedit, în cadrul expoziţiei Smaranda, privirea unei femei de la final de secol XVIII, deschisă la Palatul Suţu până la finalul lunii iunie 2019. Publicul interesat de istoria dramatică a ansamblului de la Văcăreşti, demolat în mai multe etape până în decembrie 1986 – ianuarie 1987, poate vizita şi expoziţia În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani, deschisă la Casa Filipescu-Cesianu.
Iniţiativa acestei serii de expoziţii nu ar fi fost posibilă fără sprijinul echipei de restauratori a fragmentelor de pictură murală extrase de la Biserica Mare a Mănăstirii Văcăreşti, coordonată de Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu şi Elena Martin – expert pictură murală (Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti), cu contribuţia Adrianei Mărăşescu, restaurator (Muzeul Municipiului Bucureşti).
Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu ne atrage atenţia asupra faptului că: Din cei peste două mii de metri pătraţi de pictură murală, reprezentând o incomparabilă sinteză de la începutul veacului al XVIII-lea a picturii româneşti post-bizantine, nu s-au putut recupera decât aproximativ o sută douăzeci de metri pătraţi…
La realizarea expoziţiei a contribuit şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu care, prin Centrul Expoziţional Documentar, ne-a pus la dispoziţie valoroasele relevee de la Mănăstirea Văcăreşti deţinute în arhiva proprie, prezentate în pandant cu imagini din arhiva de fotografie a Muzeului Municipiului Bucureşti. Majoritatea releveelor prezentate au fost întocmite în mod excepţional (dat fiind statutul de penitenciar al ansamblului în perioada respectivă) de către doi studenţi ai Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti, viitorii arhitecţi Constantin Iotzu şi Alexandru Zagoritz. Demersul s-a încadrat într-un program pentru relevarea monumentelor naţionale, acţiune iniţiată în 1907 de Şcoala de Arhitectură cu sprijinul lui Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii Publice.
Expoziţia se încadrează în proiectul Recrearea în realitate virtuală a Muzeului Simu şi rememorarea altor victime ale demolărilor realizate în Bucureşti în perioada comunistă(Filiala Ordinului Arhitecţilor Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Centrul Expoziţional Documentar – Muzeul Municipiului Bucureşti fiind partener alături de Muzeul Naţional de Artă al României şi Arhivele Naţionale).