Vernisajul expoziţiei tematice “Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, la Palatul Suţu
Începând cu data de 23 iulie 2019, Muzeul Municipiului Bucureşti vă prezintă un nou proiect expoziţional – Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie, la Palatul Suţu.
Muzica de acasă, în istoria noastră urbană, este o poveste cel puţin seculară. Este povestea dorinţei de a învăţa un instrument muzical. Moda explodează după 1830 în spaţiul restrâns al protipendadei urbane, instrumentul preferat fiind atunci clavecinul, înlocuit ulterior cu pianul. Profesori vienezi sau din alte zone ale Europei Centrale, maeştri italieni sau francezi, şi-au găsit, nu fără mare greutate, un început de carieră în cele două Principate.
Sfârşitul secolului al XIX-lea şi perioada interbelică a fost perioada cea mai fecundă în cultul muzicii pentru acasă. Este perioada în care, Ciprian Porumbescu, George Enescu sau Dinu Lipatti au primit în copilăria lor fragedă, drept cadou, un instrument muzical. Dar mulţi copii din oraşele micului regat s-au bucurat de frumseţea muzicii acasă. De aceea, au apărut orchestre ale medicilor, inginerilor, avocaţilor etc. Tineri care, deşi au îmbrăţişat o carieră liberală, nu au lăsat uitării iubirea pentru muzică. Este vorba mai puţin de muzică ascultată, cât despre muzica învăţată în cursul unei perioade îndelungate. De aceea au fost generaţii mai deschise către dialog, mai pregătite să înţeleagă orice schimbare din social sau din viaţa lor.
După 1947, lecţiile particulare de pian sau vioară, să spunem, devin reperele unui obicei burghez, stigmatizat oficial multă vreme. Chiar dacă, fragmentar, iubirea pentru muzică a fost recuperată prin şcolile de profil.
Dezvoltarea tehnologiei audio, fabricarea în serie mare a apartelor de radio cu pick up, dar şi a aparatelor profesionale, dezvoltarea pe scară largă a casetofoanelor şi a magnetofoanelor cu înregistrări pe bandă magnetică a polarizat ascultarea muzicii faţă de practicarea ei. Acest fenomen se desfăşoară în interiorul generaţiilor născute după 1940-1950, deşi multe dintre aceste aparate rămân cu un cost ridicat pentru fiecare familie.
Situaţia se schimbă după 1990 şi, în interiorul unei singure generaţii, muzica devine accesibilă pentru prima oară în orice spaţiu de timp trăit. Fiecare dintre noi poate asculta muzica dorită în drum spre şcoală sau birou, fără să deranjeze vecinătatea. Această accesibilitate era de neconceput în anii 1980 pentru oraşul românesc şi chiar greu de accesat în anii 1990. Devine consum de masă după anii 2000.
Viitorul aparţine tehnologiei nano, iar accesul la muzică va fi disponibil prin simplă comandă la nivelul cortexului. Legătura dintre dorinţa gamei melodice cerută de starea sufletească va fi instantanee şi vor apărea nano-jucători pe baza de muzică, care vor dezvolta această tehnologie.
