Vernisajul expoziţiei Ştiinţă şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici
Vineri 29 martie 2019, ora 14.00, vernisajul expoziţiei tematice Ştiinţă şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944, organizată de Muzeul Municipiului Bucuresti şi Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici.
Intrarea este liberă la vernisaj, în limita locurilor disponibile.
Această expoziţie documentează complexul program biopolitic şi eugenic folosit cu scopul de a crea o nouă familie şi naţiune română prin management ştiinţific, atât la nivel individual cât şi colectiv. Între anii 1920 şi 1944, biolopolitica şi eugenismul au primit sprijin oficial în România, aşa cum s-a întâmplat de altfel în întreaga Europă şi în Statele Unite. De la bun început, programul eugenic de a crea o populaţie românească sănătoasă a fost plasat în cadrul mai larg al unei campanii biopolitice de realizare a unui protecţionism naţional şi al construcţiei naţiunii însăşi. Aceast program este investigat în această expoziţie.
Relaţia interconectată între biopolitică şi eugenism nu numai că a transformat individul şi comunitatea într-un obiect de studiu ştiinţific dar a plasat eugenismul în centrul naţionalismului românesc. O consecinţă semnificativă a acestei transformări a fost reprezentarea naţiunii române în termeni fizici, ea având nevoie de ‘îmbunătăţire’, ‘protecţie’ şi, în ultimă instanţă ‘purificare’. Aşa cum se va vedea în această expoziţie, biopolitica şi eugenismul au condiţionat dezvoltarea şi progresul naţiunii române de o anume agendă ştiinţifică, una preocupată în egală măsură de ‘calitatea biologică a populaţiei româneşti’ şi de ‘îndepărtarea’ indivizilor şi a grupurilor etnice indezirabile. Influenţată de mediul geopolitic interbelic şi al celui de al doilea război mondial, această agendă ştiinţifică a creat o anumită viziune eugenică a lumii. Anxietăţile biopolitice faţă de viitorul naţiunii române au fost strâns legate de îngrijorări demografice şi teritoriale, cauzate, pe de o parte, de frica de anexări teritoriale din partea statele vecine (unele, precum Uniunea Sovietică, mai puternice atât din punct de vedere politic cât şi demografic), iar pe de alta, de subminarea internă generată de aşa-zisul impactul periculos pe care îl putea avea enclavele cu minorităţi etnice.
Dacă ideile eugenice ale renaşterii naţionale au oferit cadrul necesar pentru biologizarea apartenenţei naţionale, aşa cum s-a întâmplat în anii 1920, fanteziile rasiste s-au dovedit o sursă de inspiraţie pentru toţi aceia care doreau în anii 1940 desăvârşirea transformării etnice a României într-un stat naţional omogen. Totuşi, aşa cum această expoziţie o dovedeşte, sprijinul pentru biopolitică şi eugenism acordat de elitele româneşti nu a fost doar un simptom al rasismului şi antisemitismului lor (deşi unele dintre ele erau notorii pentru rasismul şi antisemitismul lor) ci era în principal expresia dorinţei lor de a proteja corpul naţional prin controlul funcţiilor lui biologice şi sociale. Ideea unei Românii omogenă etnic a fost, desigur, exprimată încă de la începutul secolului douăzeci dar ea a devenit o normă politică abia în timpul regimului lui Ion Antonescu, dând consistenţă argumentelor ideologice care au stat la baza exterminării evreilor şi a romilor în perioada 1941-1942. Atunci, în centrul atenţiei nu mai era îmbunătăţirea şi protejarea eugenică a familiei române ci însăşi supravieţuirea şi viitorul naţiunii. Menţinerea potenţialului rasial al naţiunii devenise un obiectiv de primă importanţă şi oricine punea în pericol acest potenţial era identificat ca inamic al statului. Această formă radicală de etnicitate a fost promovată odată cu intensa politizare şi totala subordonare a instituţiilor de cercetare ştiinţifică faţă de guvernul României.
Folosind materiale puţin cunoscute marelui public, această expoziţie ilustrează măsura în care agenda naţională a redefinit proiectele ştiinţifice în România. Popularitatea biopoliticei şi eugenismului în perioda interbelică şi în cea a celui de al doilea război mondial nu poate fi contestată dar efectele acestei popularităţi rămân a fi cercetate de aici înainte. În ultimă instanţă, această expoziţie încurajează atât publicul general cât şi specialiştii să reflecteze critic asupra acestor idei fără a ezita, însă, să recunoască rolul central ocupat de biopolitică şi eugenism în istoria României în perioada 1920-1944.
Curator: Marius Turda (Oxford Brookes University)
