AFIS-SEMNELE-CERIULUI-Ilie-Tudorel-e1553772520262

Vernisaj la Muzeul Naţional al Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită să vizitaţi expoziţia „Semnele Ceriului – Constelaţii româneşti tradiţionale”. Proiectul reuneşte fotografii aparţinând lui Ilie Tudorel, artist fotograf din Baia Mare, adunate sub numele „Semnele Ceriului” şi materiale multimedia realizate de specialiştii Complexului Astronomic Baia Mare, prezentate sub numele „Constelaţii româneşti tradiţionale”.

Expoziţia „Semnele Ceriului” îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale prezente în arhitectura şi arta tradiţională din România. Din cele mai vechi timpuri fascinaţia exercitată asupra omului de către aştrii de pe bolta cerească s-a materializat prin reprezentări sculpturale sau picturale sugestive prezente până azi în cadrul civilizaţiei noastre rurale. Fotografiile prezintă mai ales reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porţi tradiţionale de lemn din toate zonele României. Toate aceste simboluri dau frumuseţe şi un sens ascuns tuturor monumentelor de patrimoniu unde apar. Această simbolistică totemică azi uitată sau cunoscută doar de meşterii populari este prezentată astfel încât privitorul modern să înţeleagă uşor semnificaţia mesajului de peste milenii pe care strămoşii noştrii au dorit să-l transmită.

Cea de-a doua expoziţie, „Constelaţii româneşti tradiţionale”, este un proiect al Complexului Astronomic Baia Mare început în anul 2012 şi îmbunătăţit de la an la an. Intenţia a fost aceea de a descoperi ce au văzut strămoşii nostri pe cer diferit de constelaţiile oficiale. Pe parcursul documentării au fost consemnate 39 de constelaţii româneşti, multe dintre ele identice cu cele recunoscute de Uniunea Astronomică Internaţională. Mai exact, sunt 88 de constelaţii recunoscute oficial, 19 dintre ele regăsindu-se şi în mitologia românească, iar 20 de constelaţii autohtone fiind originale, marcând exclusiv viziunea poporului român asupra cerului.

AFIS-SEMNELE-CERIULUI-Ilie-Tudorel-e1553772520262

About Author

Connect with Me: